Paul Beganu rămâne sub control judiciar pe durata procesului

Paul Beganu rămâne sub control judiciar în dosarul retrocedării ilegale de pădure din zona Gura Teghii, în care mai sunt judecați alți cinci inculpați. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Ploiești la termenul de joi, 1 octombrie. Fostul prefect al Buzăului este acuzat că ar fi înlesnit împroprietărirea ilegală a afaceristului George Ceteraș cu peste 300 de hectare de pădure.

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au audiat dosarul şi au decis să menţină controlul judiciar în cazul celor șase inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DNA. Soluţia nu este definitivă putând fi contestată în termen de 48 de ore. Judecătorii din Camera Preliminară au analizat dosarul, iar la finalul şedinţei au hotărât că măsurile sunt justificate. 
 
„Constată legalitatea şi temeinicia controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Vasile Mihail Cosmin, Irimia Ion, Toader Niculae, Beganu Paul, Ceteraş Gheorghe, Lefter Alexandru şi dispune măsura menţinerii acestora cu drept de contestaţie 48 de ore de la comunicare”, se arată în încheierea de şedinţă.
 
Fostul prefect de Buzău, Paul Beganu, a fost arestat preventiv în luna noiembrie 2014 pentru fapte de corupţie. El a fost eliberat în luna mai 2015, când a fost pus sub control judiciar. În domeniul retrocedărilor ilegale de pădure de la Gura Teghii au fost trimise în judecată 12 persoane.
 
Fii Reporter
DISTRIBUIȚI