vineri, 24 mai, 2024

Părinții unui bebeluș grăbit să vină pe lume, escortați de către polițiști spre maternitate

Părinții unui bebeluș grăbit să vină pe lume, escortați de către polițiști spre maternitate

Facebook
Twitter
Email

Doi agenți de poliție din comuna buzoiană Beceni s-au ales, zilele trecute, cu o misiune mai puțin obișnuită. Aceștia au fost abordați de un bărbat care i-a rugat să-i ajute să ajungă mai repede la maternitate, deoarece soția lui intrase în travaliu.

Cei doi sunt Alin Prundea și Andrei Slate, din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Buzău, Secția de poliție rurală Beceni. Aceștia desfășurau activități de control al traficului alături de polițiștii de la rutieră în Cernătești.

La un moment dat, au fost rugați de un șofer impacientat să îl ajute pentru a ajunge mai repede la maternitate, întrucât soția lui, pasageră în mașină, se afla în travaliu.

Alin Prundea și Andrei Slate au urcat repede în autospeciala de poliție și au decis să escorteze mașina bărbatului până la maternitate, asigurându-se că toți pasagerii au ajuns cu bine la destinație.

”Mulțumirile celor doi soți au fost cea mai frumoasă apreciere a ceea ce înseamnă serviciul polițienesc! Și săptămâna aceasta ne găsiți tot în trafic, colegilor le urăm misiuni reușite, iar participanților la trafic deplasări liniștite!”, au transmis reprezentanții IPJ Buzău.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.