O parcare subterană, cu două sau trei niveluri, va fi amenajată în vecinătatea bisericii Sfinții Îngeri, din centrul municipiului Buzău. Este vorba despre unul dintre proiectele pe care autoritățile locale intenționează să le demareze începând chiar din acest an.
Parcarea din centru va avea o capacitate de cel puțin 250 de locuri și ar putea fi construită cu bani europeni. Edilul orașului Buzău, Constantin Toma, spune că la suprafață va fi amenajat un parc.
„Deasupra nu vom mai avea parcare, ci vom avea o extindere a parcului. Practic, se va dubla Parcul Sfinții Îngeri, ceea ce nu este deloc rău. Iată că în centru avem, de fapt, vom avea, o extindere a parcurilor din acest moment”, a declarat Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.
Primarul Constantin Toma a anunțat, zilele trecute, că firma care va executa studiul de fezabilitate în această lună va trebui să facă și un studiu geotehnic pentru a stabili dacă solul permite construirea unei parcări subterane de P minus trei niveluri sau P minus două niveluri.
În funcție de rezultatele studiului geotehnic, se va trece la întocmirea proiectului construcției. O parcare subterană, cu trei niveluri, a fost inaugurată în urmă cu doi ani, la Oradea, și a costat 8 milioane de euro.
Totodată, Primăria Buzău continuă în 2022 investițiile în modernizarea infrastructurii orașului, care se vor concentra în cartierul Unirii, acolo unde, concomitent cu reabilitarea bulevardului care străbate municipiul, se vor moderniza și străzile, aleile, parcările și trotuarele din cartier.