joi, 22 februarie, 2024

Păpușă gonflabilă, printre deșeurile care înfundau canalizarea orașului Buzău

Păpușă gonflabilă, printre deșeurile care înfundau canalizarea orașului Buzău

Facebook
Twitter
Email

Obiectele aruncate de unii buzoieni în canalizările din oraș depășesc orice imaginație. O știu cel mai bine muncitorii care sunt chemați frecvent să rezolve problema conductelor înfundate în diverse zone ale orașului. Ei sunt surprinși de fiecare dată la vederea obiectelor care înfundă canalizarea.

Rețeaua de canalizare din municipiul Buzău este și cea mai lungă din sistemul de 400 de kilometri gestionat de Compania de Apă în întreg județul. Conform unei statistici la zi, angajații acesteia au contabilizat de la începutul anului peste 3.000 de intervenții la rețeaua de canalizare a municipiului, pentru remedierea problemelor sesizate: canalizare înfundată, mirosuri neplăcute, refularea pe la gurile de canal, surpări în jurul căminelor de canalizare și guri de scurgere blocate sau înfundate.

Lista deșeurilor pe care angajații Companiei de Apă Buzău le găsesc în canalizare este foarte lungă și conține obiecte dintre cele mai neașteptate. Domină bețișoarele pentru urechi, șervețelele umede, tampoanele igienice, obiecte mici de îmbrăcăminte, uleiuri de toate soiurile și chiar deșeuri de materiale de construcții, inclusiv de la firmele care execută lucrări pentru municipalitate.

Muncitorii care sunt chemați să rezolve problema conductelor înfundate în diverse zone ale orașului sunt surprinși de fiecare dată la vederea obiectelor care trebuie eliminate. În clasamentul personal al acestor angajați sunt însă câteva obiecte exotice de care buzoienii au scăpat deși ar fi trebuit să fie preluate de operatorii de salubritate sau cei specializați în reciclare.

Astfel, oamenii de la Compania de Apă chemați să desfunde canalizarea au găsit pături întregi, carcase de televizor, un frigider întreg și cadavre de animale. Într-un cartier mărginaș al Buzăului au scos la iveală un porc întreg. Nimic nu poate egala însă uimirea angajaților respectivi din momentul în care au scos din canal o păpușă gonflabilă, la care fostul partener al acesteia a renunțat într-un mod cât se poate de brutal. Descoperirea a fost făcută într-un cartier cu pretenții, Orizont.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.