marți, 16 aprilie, 2024

Se poate intra din nou cu mașina în Crâng, după ce interdicțiile au fost suspendate de Tribunal

Restricțiile de circulație pe cele două alei de acces spre centrul Parcului Crâng au fost ridicate, după ce o instanță a Tribunalului a suspendat decizia Consiliului Local. Barierele vor fi înlăturate, iar mașinile vor putea circula din nou până aproape de Obelisc și, respectiv, până în zona restaurantelor. Primăria are drept de recurs în următoarele cinci zile. Contestată de patronul unui restaurant din Crâng, decizia aleșilor locali privind închiderea circulației mașinilor pe aleile parcului a fost suspendată de Tribunalul Buzău. Asta înseamnă că mașinile au din nou acces până în mijlocul...

Citeste mai mult

FOTO Lucrările de refacere a drumului național 10, la Măgura, gata până în perioada sărbătorilor de iarnă

Lucrările de refacere a Drumului Naţional 10 Buzău-Brașov, în zona Măgura, sunt în grafic, dau asigurări reprezentanţii Prefecturii care au vizitat şantierul, zilele acestea. Constructorul care realizează lucrările de reparaţie a tronsonului de drum afectat de alunecările de teren susţine că, până în perioada sărbătorilor de iarnă, traficul rutier se va putea desfăşura normal. Reprezentanții firmei de construcții care realizează consolidarea versantului afectat de alunecarea de teren din luna martie de la Măgura pe Drumul Naţional 10 care leagă Buzăul de Braşov, dau asigurări că circulația rutieră în acest punct se...

Citeste mai mult

VIDEO La un pas să fie spulberați de un bolid implicat într-o tamponare

Clipe de panică, în intersecția Bulevardului Unirii cu strada Transilvaniei din municipiul Buzău, după ce un șofer a forțat culoarea verde a semaforului și a intrat într-un BMW care circula regulamentar prin intersecție. După impact, bolidul a fost la un pas să spulbere câțiva pietoni aflați pe zebră. Incidentul s-a produs după-amiază în intersecția de la Clubul Polițiștilor. Un șofer în vârstă de 58 de ani, din Berca, aflat la volanul unei Dacii care circula dinspre Arhiepiscopie către Transilvaniei, a trecut pe roșu, iar odată ajuns în intersecție, a lovit un...

Citeste mai mult

Rulote transformate în bucătării mobile, pentru muncitorii de la urbanism

Pentru a spori randamentul societăţii, conducerea Urbis Serv din Buzău investește în confortul muncitorilor. Drumarii vor avea la punctele de lucru rulote reamenajate unde vor putea servi masa în mod civilizat. Primele două rulote second-hand sunt în curs de reconfigurare, pentru a putea fi transportate la şantierele din oraş. Pentru a le crea drumarilor condiţii civilizate la şantierele din oraş, Urbis Serv Buzău a achiziţionat rulote dotate cu tot ceea ce este necesar pentru servirea mesei. Primele două rulote second-hand au ajuns deja în curtea fabricii de asfalt, unde sunt pregătite...

Citeste mai mult

Drumul județean care face legătura cu Brăila va intra în reabilitare

Este vorba despre despre Drumul Judetean 203K, tronsonul ce porneste de la Vadu Pașii, trece prin comunele de câmpie Săgeata, Robeasca și ajunge la Jirlău, în judetul Braila. Soseaua va fi modernizată cu bani europeni, iar autoritatile speră că lucrările vor începe la primăvară. Locuitorii comunelor buzoiene Vadu Pașii, Săgeata și Robeasca primesc vești bune din partea autorităților. Nu doar in ceea ce priveste lucrările la podul peste râul Buzău, care se desfasoara în ritm alert, ci si in privinta unui important drum judetean. Este vorba despre drumul județean Vadu Pașii...

Citeste mai mult

VIDEO Elev propus pentru exmatriculare, după ce s-ar fi legat de ținuta indecentă a profesoarei. Reacția școlii: este un copil problemă

Un licean de clasa a XI-a, din Colegiul Național ”B.P. Hasdeu”, este la un pas să fie exmatriculat după ce, susține el, şi-a criticat profesoara de desen pe un grup de socializare. Adolescentul a postat un videoclip în care femeia, îmbrăcată sumar, interpretează o melodie, cea în cauză cerând ulterior consiliului profesoral exmatricularea băiatului care prin gestul său a generat un val de comentarii. Inspirat de videoclipul în care apare o profesoară de desen, solistă într-un grup de muzică etno, un elev a făcut un anunţ "indecent" pe Facebook. Postarea apărut...

Citeste mai mult

VIDEO Doi consilieri locali, unul de la PSRo iar celălalt de la PSD, au fost la un pas să-și împartă pumni după o ședință

Doi consilieri locali din Buzău au fost la un pas să se ia la bătaie după ședința extraordinară, de vineri, în care a fost aprins dezbătut un proiect de hotărâre privind trecerea imobilelor unui liceu tehnologic în administrarea altei unități școlare. După ce s-au înțepat verbal în timpul dezbaterilor, cei doi aleși locali, unul de la PSD, iar celălalt de la PSRo, au continuat scandalul după încheierea ședinței. Au fost dispute aprinse în ședința Consiliului Local Buzău de vineri, când pe masa aleșilor a apărut proiectul privind trecerea imobilelor Liceului Nenițescu,...

Citeste mai mult

Anchetă în Colegiul B.P. Hasdeu, după ce un profesor le-ar fi spus elevilor să se facă asasini plătiți

O anchetă internă a fost declanșată la Colegiul Naţional ”B.P. Hasdeu” din Buzău, după ce un profesor de informatică a fost acuzat de câțiva elevi că le-ar fi sugerat la ore că cele mai bine plătite meserii sunt de asasini plătiţi sau traficanţi de droguri. De asemenea, unor eleve le-ar fi spus că ”şi-o cer” cu fustele lor scurte. Profesorul neagă acuzaţiile. Potrivit directorului Colegiul Naţional ”B.P. Hasdeu” din Buzău, Ionel Banu, la nivelul şcolii are loc o anchetă legată de unele acuzaţii aduse profesorului de informatică de câțiva elevi. Adolescenții...

Citeste mai mult

Scurgeri de gaze dintr-o conductă fisurată de muncitori, la periferia Buzăului

Pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină, după ce conducta magistrală de gaz care asigură legătura între municipiul Buzău și Lipia a fost fisurată în urma unor lucrări. Avaria s-a produs din cauza unei echipe de muncitori care lucrau în zonă. Muncitorii s-au speriat când au constatat fisura conductei și au reușit să părăsească zona teferi. Lângă magistrala de gaz a rămas, totuși, mașina cu care se deplasaseră muncitorii până la conductă. Deși fisura magistralei s-a produs într-o zonă nelocuită, în plin câmp, pompierii, poliția și jandarmeria au instituit un perimetru...

Citeste mai mult

Căldura mai scumpă, pentru buzoienii racordați la sistemul centralizat de încălzire

De la 1 noiembrie, autoritățile reduc subvențiile la energia termică iar buzoienii racordaţi la RAM vor plăti aproximativ 300 de lei pentru o gigacalorie, față de 185 de lei, cum era până acum. Acesta este o etapă de tranziție spre eliminarea totală a subvențiilor la încălzire și majorarea la 430 de lei a prețului gigacaloriei, preconizată pentru anul viitor. Proiectul de hotărâre referitor la modificarea preţurilor şi tarifelor pentru producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice a fost votat, deși a stârnit discuţii aprinse în Consiliul Local Municipal. Consilierii au reproşat...

Citeste mai mult
Page 561 of 895 1 560 561 562 895