(P) Tinerii PRO România, alături de semenii în vârstă

Tinerii din cadrul filialei judeţene PRO ROMÂNIA Buzău sunt alături de persoanele care, în contextul pandemiei de COVID-19 / coronavirus nu se pot deplasa pentru activităţile cotidiene, mai ales pentru a îşi achiziţiona alimente sau medicamente.

Prin urmare, tineretul PRO ROMÂNIA, condus la Buzău de către preşedintele Alexandru Dobre se află la dispoziţia tuturor persoanelor care în contextul actual nu pot părăsi domiciliul. „Această activitate este una de bun simţ şi responsabilitate civică de care trebuie să dăm dovadă în această perioadă cruntă şi nu numai. Nu vrem să politizăm demersul nostru. Acesta reprezintă direcţia în care cei mai tineri membri ai comunităţii pot ajuta persoanele vârstnice. Suntem dispuşi să ajutăm orice persoană care are nevoie de sprijinul nostru şi îi îndemnăm pe cei care necesită ajutor să ne contacteze în acest sens. Totodată, ne exprimăm disponibilitatea în a conlucra cu cei care şi-au exprimat deja disponibilitatea în acest sens şi invităm toate organizaţiile de tineret să se alăture demersului nostru. Autorităţile locale trebuie să înţeleagă că persoanele în vârstă şi cele în incapacitatea de a se deplasa reprezintă o categorie vulnerabilă şi trebuie să le acorde atenţia cuvenită.” – Alexandru Dobre, preşedinte tineret PRO ROMÂNIA BUZĂU.

Persoanele care doresc să fie sprijinite de către tinerii din cadrul filialei judeţene Buzău, a Partidului Pro România pot obţine mai multe informaţii şi detalii apelând nr. de telefon:

0761365128 – Alexandru Dobre pentru Municipiul Buzău 0788305282 – Ciprian Barbu pentru Municipiul Râmnicu Sărat Biroul de informare publică şi relaţii cu presa PRO ROMÂNIA, filiala judeţeană Buzău Andrei Piţigoi: +40765.697.212

 

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI