sâmbătă, 11 mai, 2024

Obținerea autorizațiilor, ultima etapă până la deschiderea celei mai moderne Unități de Primiri Urgențe

Obținerea autorizațiilor, ultima etapă până la deschiderea celei mai moderne Unități de Primiri Urgențe

Facebook
Twitter
Email

Inaugurarea noului sediu al Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Buzău a fost, din nou, amânată. Conducerea Consiliului Județean (CJ) Buzău, cofinanțatorul proiectului, informează că deși este finalizată sută la sută construcția clădirii, au fost achiziționate deja aparatura și mobilierul, amână deschiderea până după obținerea tuturor avizelor necesare funcționării secției în noul corp de clădire.

Începute în 2022, potrivit contractului semnat cu constructorul, inaugurarea noului sediu UPU Buzău ar fi trebuit să aibă loc pe data de 31 decembrie 2023, odată cu finalizarea lucrărilor. Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Nagu, a explicat că termenul s-a prelungit din motive obiective.

„Începem procedurile ca să luăm toate autorizațiile, aprobări de la ISU, că să nu se întâmple absolut nimic. Vreau să asigur cetățenii și viitorii beneficiari că în această primăvară ea va fi pusă în funcțiune. Cu siguranță nu mai târziu de luna iulie, dar eu zic că în luna mai 2024”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău.

Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe a presupus construirea unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel cu actualul imobil, suprafaţa totală fiind extinsă la peste 1.000 de metri pătraţi, la parter, şi aproape 1.000 de metri pătraţi, la subsol, unde a fost amenajată şi o parcare de 800 de metri pătraţi.

Valoarea totală a investiției depășește 25 de milioane lei, bani europeni dar, mai mult de jumătate, fonduri din bugetul județului Buzău. După inaugurare, va fi cea mai modernă Unitate de Primiri Urgențe din această parte a țării, spune constructorul.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.