O șoferiță a fost rănită, după impactul mașinii cu un camion și un parapet

În timp ce conducea un autoturism pe DN 1B E577, din direcţia Mizil către Buzău, o femeie de 52 de ani din Buzău ar fi efectuat manevra de depăşire a unui autotren iar la revenirea pe banda de circulaţie nu s-ar fi asigurat corespunzător şi a acroşat vehiculul depăşit.

Accidentul s-a produs, vineri dimineaţă, în jurul orei 08.00. În urma impactului buzoianca a pierdut controlul direcţiei şi s-a lovit de un parapet marginal.

Conducătoarea auto a suferit vătămări şi a fost transportată la spital. În cauză se va întocmi dosar penal, iar cercetările continuă.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI