joi, 30 noiembrie, 2023

O fermă cu zeci de animale invită turiștii să petreacă Paștele ca-n ograda bunicilor

O fermă cu zeci de animale invită turiștii să petreacă Paștele ca-n ograda bunicilor

Facebook
Twitter
Email

Paștele este una dintre sărbătorile menite să reunească familii iar gospodăriile de la țară sunt cadrul ideal. Mulți dintre noi visăm ca măcar în această perioadă din an să retrăim viața simplă, în tihnă, printre păsările și animalele de pe bătătură, cu bucate sănătoase, așa cum găseam odinioară în curtea bunicilor.

Există astfel de ferme turistice în toată țara unde orășenii au șansa de a retrăi frumoasele clipe ale copilăriei la țară.

Vizităm o pensiune cu fermă proprie din localitatea buzoiană Cândești, aflată la zece kilometri de orașul Buzău și aproximativ o sută de kilometri distanță de București.

Marius Rusu, proprietarul gospodăriei, muncește cot la cot cu îngrijitorii animalelor la primenirea grajdurilor cu miei și iezi, înainte de Paște.

„Cred că mulți dintre noi care petrecem timpul între animăluțe ne facem ziua mai frumoasă. Aici, între animale, oaspeții noștri pot să vină să le ofere o mână de hrană, apă, să se joace cu ei, să se deconecteze de la viața cotidiană”, spune Marius Rusu, proprietarul complexului Ferma Rușilor.

A devenit o obișnuiță pentru acest fermier din județul Buzău ca, de sărbători, să le deschidă porțile orășenilor curioși să eperimenteze traiul la țară.

„Ce altceva poate fi mai frumos decât ca atunci când te trezești dimineața, când faci ochișori, să auzi cântatul cocoșilor, al păsărilor. Pe scurt, asta este viața de la țară”, spune Marius Rusu, proprietarul complexului din Cândești.

Oaspeții sunt încurajați să pune mâna pe mătură și lopată, pentru a curăța grajdurile, să hrănească rațele, fazanii și găinile, sau să adune ouăle din cuibar. De Paște, ouăle proaspete adunate din coteț vor merge direct la vopsit și încondeiat.

„În fiecare zi le dăm mâncare, apă, le facem curățenie, strângem ouăle. Se adună în jur de 20 de ouă; depinde de numărul de păsări, de căldura de afară. Acum se ouă mai bine”, ne spune Ion Mănăilă, îngrijitor și ghid pentru turiștii care aleg să facă turul fermei.

Într-un alt țarc al gospodăriei găsim și iepurași, drăgălașii urecheați care au ajuns un simbol al sărbătorii pascale. Uriașii germani abia așteaptă să primească morcovi, cartofi sau porumb din mânuțele copiilor.

„Zona cu iepurași atrage mai mult copiii, pentru că sunt foarte atrăgători și, în primul rând, sunt foarte blânzi. Majoritatea dintre ei sunt împinși de curiozitate, să admire cât mai mult și să le ofere o mână de hrană”, ne spune Marius Rusu.

La finalul turului prin gospodăria țărănească, turiștii sunt ademeniți și la bucătărie, pentru a-și delecta papilele gustative cu afumături de pe Valea Buzăului. Cârnații de Pleșcoi și Babicul de Buzău au trecut deja prin afumătoare și așteaptă să le fie oferie oaspeților în meniurile festive de Paște.

Ferme înfiinţate pe lângă pensiuni sunt în toată zona de munte a județului Buzău.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.