O femeie de 68 de ani, din cartierul Micro 5, a fost găsită moartă în propria locuință

Pompierii buzoieni au fost solicitați miercuri, de locatarii unui bloc din cartierul Micro V, să spargă ușa unui apartament din interiorul căruia ieșea un miros greu. Temerile locatarilor s-au adeverit, în spatele ușii fiind descoperit un cadavru.

Pompierii buzoieni au fost solicitați de locatarii blocului 28, din Micro V, să intervină pentru deblocarea ușii unui apartament, proprietatea unei femei în vârstă de 68 de ani, după ce un miros greu începuse să se simtă dinspre locuință.

După ce au primit acordul asociației de proprietari, pompierii au spart ușa apartamentului și au găsit trupul neînsuflețit al femeii. Legiștii urmează să se pronunțe asupra cauzelor decesului. Poliția a deschis un dosar de cercetare până la elucidarea acestor aspecte.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI