VIDEO Un șef de serviciu de la Direcția Economică a Primăriei Buzău a căzut de la etaj. Sunt indicii care conduc către varianta sinuciderii

Tristețea i-a cuprins miercuri pe funcţionarii Primăriei Buzău, după ce au aflat că una dintre colege a murit după ce a căzut de la balcon. Vasilica Mihail, șefa unui serviciu din Direcția Economică, tocmai își luase concediu, ca să uite de stresul de la serviciu. Moartea femeii este suspectă, întrucât a căzut de la un balcon al casei scării, nu de la cel al apartamentului.

Din primele verificări, Vasilica Mihail ar fi căzut de la etajul trei al blocului în care locuiește, din cartierul Dorobanţi 2. În lipsa unor martori, oamenii legii nu exclud însă ca femeia să se fi aruncat de la ultimul etaj al blocului, ceea ce adâncește misterul asupra cazului.

Apelul la 112 a venit de la soţul său, singurul din familie cunoscut cu probleme de sănătate. ”Nu avea probleme, doar domnul avea transplant de ficat”, explică un vecin.

Miercuri, Vasilica Mihail era în prima zi de concediu de odihnă. Înainte de a intra în libere, femeia i-a ţinut locul directorului Direcţiei Economice, aflat la rândul său în concediu. Până la acest moment nu se știe dacă moartea funcționarei din Primăria Buzău este un accident ori s-a sinucis. ”Aveau o femilie închegată, am înțeles că era un pic stresată și a luat concediu să se limpezească”, spune o rudă.

Vasilica Mihail lucra în Primăria Buzău din anul 1999. Avea 50 de ani şi era şeful Serviciului Control şi Facilităţi Fiscale Persoane Fizice în cadrul Direcţiei Economice a Primăriei Buzău.

Mai mulți angajați ai Direcției Economice au intrat la începutul acestui an în atenția DIICOT, după ce au șters amenzi ori dări la bugetul local datorate de unele persoane și firme din Buzău, apropiate vechii conduceri a Primăriei. De asemenea, asupra angajaților din toate serviciile municipalității planează în această perioadă perspectiva unor restructurări de personal ori reduceri salariale, impuse de noua administrație.

Fii Reporter