joi, 18 aprilie, 2024

Muzeu militar, în Buzău, cu acces dinspre Calea Eroilor

Muzeu militar, în Buzău, cu acces dinspre Calea Eroilor

Facebook
Twitter
Email

Un muzeu dedicat Armatei Române ar putea fi amenajat pe Calea Eroilor din municipiul Buzău. Asta își dorește edilul Constantin Toma, intenția sa fiind făcută publică, miercuri, la inaugurarea bustului mareșalului Alexandru Averescu.

Municipalitatea ar putea sprijini financiar un asemenea proiect, însă decizia finală aparține șefilor de la București ai Armatei Române.

La sediul Diviziei 2 Infanterie Getica, de la Buzău, există un muzeu militar care cuprinde o colecție impresionantă de însemne, uniforme și drapeluri militare, dar și echipamente militare folosite de ostașii români în primul și cel de-al Doilea Război Mondial.

Cel mai important exponat al colecției Diviziei 2 Infanterie este drapelul de luptă al Regimentului 48 Infanterie, din Primul Război Mondial. Drapelul este original și poartă urmele trecerii celor 100 de ani.

Din păcate, muzeul din incinta Diviziei 2 Infanterie nu are caracter public permanent, el putând fi vizitat doar la ocazii speciale, de Ziua Armatei Române sau pe 1 Decembrie.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.