Muncitorii de la Urbis reamenajează două parcuri din centrul Buzăului

Parcul Sfinţii Îngeri şi cel din zona sediului Poliţiei Locale vor fi reabilitate şi modernizate. Aici vor fi amenajate şi locuri de recreere, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

Echipe de drumari de la Urbis Serv lucrează deja la vechile alei din parcuri, pe care le vor pava cu pavele mai rezistente, asemănătoare cu cele de pe Calea Eroilor. Alte echipe se vor ocupa cu înlocuirea mobilierului urban şi cu amenajarea unor locuri de recreere.

În zona Parcului CEC va fi amplasată şi casa mobilă achiziţionată de Urbis la sfârşitul lunii trecute, care va avea rolul de punct de comandă pentru zona centrală a celor de la Spaţii verzi.

La solicitarea unora dintre buzoieni, municipalitatea va analiza oportunitatea amenajării unui loc de joacă pentru copii şi în Parcul Sfinţii Îngeri.

Pentru anul viitor, societatea Pieţe Târguri şi Oboare va prevedea în buget şi suma necesară pentru refacerea Pieţei de flori, care se va încadra în arhitectura zonei.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI