luni, 26 februarie, 2024

Motociclist în vârstă de 18 ani, rănit după coliziunea cu un taximetru

Motociclist în vârstă de 18 ani, rănit după coliziunea cu un taximetru

Facebook
Twitter
Email

Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, miercuri noapte, după ce a intrat cu motocicleta într-un taximetru care i-ar fi tăiat calea.

În data de 21 iulie, în jurul orelor 01.00, polițiștii buzoieni au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe Bulevardul Unirii, în municipiul Buzau.

În timp ce se deplasa cu motociclul pe direcția Bulevardul Unirii către Calea Eroilor, un tânăr în vârstă de 18 ani, din Buzău, a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe același sens de mers, de către un buzoian de 58 de ani, care ar fi efectuat un viraj la stânga.

Accidentul s-a soldat cu rănirea tânărului de 18 ani care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.