duminică, 23 iunie, 2024

Motivul pentru care prefectul Buzăului a început în lacrimi seria controalelor în azile

Motivul pentru care prefectul Buzăului a început în lacrimi seria controalelor în azile

Facebook
Twitter
Email

Un adevărat lagăr de concentrare a fost descoperit în urmă cu nouă ani dincolo de porțile azilului din Aldeni, județul Buzău. Au fost declanșate imediat anchete penale asupra directorului și unor angajați, iar căminul a fost ținut închis timp de patru ani, pentru reabilitare. Descinderile autorităților comandate de premierul Marcel Ciolacu au început la Buzău cu un control în acest cămin, care se află tot sub contract cu Primăria Sectorului 3 din București, precum azilele groazei din Ilfov.

„M-am documentat și am citit despre ce a fost în urmă cu ceva timp aici și când astăzi la opt și jumătate colegii mi-au propus să de începem aici recunosc că am venit cu inima strânsă iar colegii de cabinet încercau să mă facă să zâmbesc”, ne- declarat Daniel Țiclea, prefectul județului Buzău.

Echipele de control din Buzău au început cu emoții controalele în centrele de îngrijire a persoanelor vulnerabile. Asta, deoarece primul centru în care autoritățile au descins este sub contract cu Primăria Sectorului 3 din București, aceeași care a finanțat azilele groazei din Ilfov. Este vorba despre azilul din Aldeni, care în urmă cu nouă ani era închis după numeroase nereguli au fost descoperite de un ONG.

„Am început cu Aldeni penru că aici persoanele cu dizabilități sunt în exclusivitate contractate cu Primăria Sector 3 București. De aceea, ne-am gândit că fiind același furnizor de beneficiari e cel mai important să verificăm modul în care ei sunt îngrijiți aici”, a spus prefectul Daniel Țiclea.

La centrul de asistență socială din satul Aldeni sunt îngrijiți bătrâni și persoane cu dizabilități, inclusiv copii, din București. Căminul a fost închis în 2014, după ce un ONG, Centrul pentru Resurse Juridice, publicase în primăvara acelui an un raport despre nenorocirile care se petreceau în unitatea buzoiană.  Erau semnalate printre altele abuzuri asupra bolnavilor, bătăi, relaţii sexuale între asistaţi.

În plus, bolnavii, scriau cei de la Centrul pentru Resurse Juridice, erau sedaţi de cel puțin trei ori pe zi în mod abuziv ori erau puşi la muncă în folosul directorului.

„Colaborarea era foarte greu de realizat. Cu acest om nu ne-am putut înțelege niciodată, datoriile nu le plătea, a fost nevoie să vină doamna Răpițeanu, să găsim o soluție ca acest centru să meargă în continuare”, a declarat Petrică Mârzea, primarul comunei Cernătești.

În 2018, căminul din Aldeni și-a reluat activitatea de asistență socială pentru vârstnici și persoane cu handicap. A fost nevoie de înlocuirea conducerii, a unei părți din personal și lucrări de modernizare care au durat patru ani, pentru recâștiga încrederea beneficarilor. Majoritatea celor internați aici provin din București.

„Pot fi de acord că se poate da o mână de var, pot schimba lenjerii sau beneficiarii chiar pot primi niște haine curate și noi. Dar tot așa pot spune că ne-am fi dat seama imediat. Nu poți face un beneficiar să arate mai hrănit în trei zile, nu-i poți face brațul să arate tonifiat sau normal, în trei zile”, A spus Daniel Țiclea, prefectul județului Buzău.

Peste 50 de centre sociale vor fi controlate până duminică, în județul Buzău.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.