Modernizarea tronsonului dintre Vadu Pașii – Robeasca – limita cu județul Brăila va fi realizată cu bani europeni

Încă o investiție importantă realizată în județul Buzău cu bani europeni. Este vorba despre modernizarea drumului județean de importanță regională, care leagă județele Buzău și Brăila. Lucrările de asfaltare în valoare de peste 117 milioane de lei vizează un tronson lung de 36 de kilometri, cuprins între localitățile Robeasca și Vadu Pașii. Drumul nu mai fusese asfaltat complet de mai bine de 40 de ani.

Modernizarea tronsonului dintre Vadu Pașii – Robeasca – limita cu județul Brăila va fi realizată cu bani europeni. Astăzi, reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regional „Sud-Est” și cei ai Consiliului Județean Buzău au semnat contractul de finanțare. Valoarea lucrărilor se ridică la peste 117 milioane de lei. Covorul asfaltic va fi întins pe o lungime de 36,7 kilometri.

După depășirea procedurii de licitație, reabilitarea Drumului Judetean 203K Robeasca – Vadu Pașii ar urma să se desfășoare pe parcursul a doi ani. Autoritățile buzoiene speră ca moderenizarea acestui tronson să înceapă cel târziu în toamna anului viitor.

Drumul județean Vadu Pașii – Robeasca a fost reabilitat complet ultima dată în anul 1977. În decursul timpului, pe acest tronson au fost executate doar lucrări de întreţinere pe diferite portiuni ale drumului, dar există în continuare sectoare unde asfaltul este degradat aproape complet.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI