sâmbătă, 12 octombrie, 2024

Mobilizare de forțe la Săpoca, unde un localnic a stat trei ore cu lațul de gât și amenința că se sinucide

Mobilizare de forțe la Săpoca, unde un localnic a stat trei ore cu lațul de gât și amenința că se sinucide

Facebook
Twitter
Email

Mai mulți polițiști, pompieri, cadre medicale și un negociator de la IPJ au fost mobilizați la locuința unui bărbat din comuna Săpoca, sat Valea Puțului, care amenința că se va sinucide. Localnicul s-a retras într-o magazie a gospodăriei, și-a pus un laț de gât, a urcat pe o scară și amenință că se va spânzura.

UPDATE Acțiunea de salvare a bărbatului care a amenințat că se spânzură s-a încheiat cu succes. Potrivit Poliției, cetățeanul din Săpoca a fost imobilizat fără a suferi vătămări.
La fața locului au acționat polițiști din cadrul Secției de poliție rurală Mărăcineni, un negociator și polițiști din cadrul IPJ Buzău-Serviciul pentru Acțiuni Speciale, precum și echipaje din cadrul ISU Buzau și SAJ.

…………………………

Pompierii, Poliția și Ambulanța au fost solicitate să intervină de urgență la Săpoca, acolo unde un localnic amenință că își va lua viața. Bărbatul s-a urcat pe o scară cu o funie de gât agățată de o grindă a acoperișului și amenință că se sinucide.

Potrivit localnicilor, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, are o problemă de sănătate și pentru că se simțea rău familia ar fi solicitat Ambulanța. Criza s-a declanșat în momentul în care salvarea a ajuns la locuința familiei pentru a-l prelua pe pacient.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Buzău, la fața locului a fost trimis și un negociator din cadrul IPJ.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.