Misiune a polițiștilor și jandarmilor, la Bisoca, pentru căutarea unei fetițe care a dispărut de acasă

Polițiștii buzoieni au fost sesizaţi, vineri seară, de dispariţia unei fetițe de aproape 9 ani, de la domiciliul său aflat într-un sat de munte din comuna Bisoca. Sesizarea s-a făcut la 112, în jurul orei 21.00, mai mulți polițiști și jandarmi fiind trimiși imediat în misiune de căutare și salvare.

Potrivit IPJ, Nicoleta Ploscaru, de 8 ani şi 10 luni, din comuna Bisoca, sat Recea, județul Buzău , a plecat în jurul orei 17.00 de la domiciliu către o locație situată la aproximativ 500 de metri de domiciliu şi nu a revenit.

Semnalmente: înălțime 120 cm, greutate 30 kg, păr șaten, prins în coadă, ochi căprui, ten deschis, față ovală.

Îmbrăcăminte: tricou de culoare alb, pantaloni negri lungi tip colant şi pantofi sport, roșu cu negru.

Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care aceasta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

WhatsApp Image 2019-09-14 at 00.15.30

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI