Ministerul Agriculturii spune că Banca de gene Buzău este inutilă întrucât România are deja o instituție asemănătoare, la Suceava

Scandalul în jurul Băncii de Gene Buzău pare că este departe de a fi stins. Printr-un comunicat de presă redactat duminică, Ministerul Agriculturii îi acuză pe cercetătorul buzoian și pe foștii guvernanți deopotrivă că induc în eroare opinia publică atunci când omit să spună că în România există deja o bancă de gene la Suceava.

Ministerul Agriculturii a emis în cursul zilei de duminică un comunicat prin care explică motivul înlocuirii lui Costel Vânătoru de la conducerea Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău cu Adrian Chesnoiu.

Lipsa unei strategii de dezvoltare ar fi principalul motiv pentru aducerea lui Chesnoiu de la AFIR în conducerea Băncii de Gene din Buzău, instituție care ”la acest moment este un proiect nefuncțional, fără să existe dotare tehnică, o strategie viabilă și mai ales fără să țină cont că există deja o Bancă de Gene la Suceava pe deplin funcțională”.

Potrivit comunicatului de presă, decizia de delegare temporară a unei alte persoane la conducerea unei instituții din subordine este atributul exclusiv al ordonatorului principal de credite, respectiv a ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

”Având în vedere că din luna septembrie 2019, de când a luat ființă Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău și până în prezent nu s-a primit strategia de dezvoltare a Băncii de Gene Buzău, așa cum a fost prevăzut în articolul 5 din HG 690/2019, se așteaptă de la noul director, Adrian Ionuț Chesnoiu, să ducă la îndeplinire aceste prevederi”, se arată în comunicatul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Actuala conducere a Ministerului Agriculturii își acuză predecesorii că încearcă să propage în spațiul public ”informații menite să ducă în eroare opinia publică, întrucât la momentul fundamentării înființării Bancii de Gene Buzău exista o Bancă de Gene la Suceava pe deplin funcțională, ba mai mult fosta conducere a adoptat H.G. 112/2018 prin care Banca de Gene Suceava trecea din subordinea MADR, în subordinea A.S.A.S.”.

”Banca de Gene Buzău la acest moment este un proiect nefuncțional, fără să existe dotare tehnică, o strategie viabilă și mai ales fără să țină cont că există deja o Bancă de Gene la Suceava pe deplin funcțională care nu a fost menționată nici în nota de fundamentare, ce a stat la baza emiterii HG 690/2019”, mai scrie în comunicatul M.A.D.R..

Ministerul Agriculturii mai precizează că în ceea ce-l privește pe Costel Vânătoru, acesta poate în continuare să își pună în valoare cunoștințele în vederea dezvoltării sectorului legumicol național, în calitatea sa incontestabilă de cercetător în cadrul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare-Legumicolă Buzău.

În cursul zilei de duminică a fost organizat la Buzău un miting, la care au participat peste 500 de persoane care au vrut să-și arate susținerea pentru cercetătorul Ciostel Vânătoru.

Fii Reporter