Achiziția unei mașini la mâna a doua se poate transforma într-o pagubă uriașă. S-a convins un buzoian care, la scurt timp după ce fiul său i-a cumpărat o mașină din Anglia, a aflat că fusese furată de la o firmă de închirieri. Autoturismul a fost confiscat.
„În ziua de 5 ianuarie a.c., în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale de la Inspectoratul de Poliţiei Judeţean Buzău cu privire la autovehicule ce au fost sesizate ca fiind furate, a fost descoperit la imobilul unui bărbat de 60 de ani, din Merei, un astfel de autoturism”, a transmis IPJ Buzău.
Din investigaţiile efectuate, poliţiştii au stabilit că vehiculul, înmatriculat în Marea Britanie, a fost semnalat ca fiind sustras în luna decembrie 2023, fiind emisă o alertă în acest sens în bazele de date ale Poliţiei Române, ca urmare a colaborării intermediate de Interpol.
Poliţiştii au stabilit că maşina aparţine unei societăţii comerciale ce are ca obiect de activitate închirierea de autovehicule. Autoturismul ar fi fost achiziţionat de fiul bărbatului la care a fost descoperită maşina, în schimbul sumei de 9.000 de euro, de pe teritoriul Marii Britanii.
Autovehiculul a fost indisponibilizat şi cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, urmând a fi contactate autorităţile judiciare britanice în vederea clarificării situaţiei juridice a autoturismului.
Polițiștii bucureșteni au depistat în 2023 o grupare de infractori din țări arabe care se ocupau cu traficul internațional cu autovehicule furate din țările UE, având ca mod de operare fraudarea asiguratorului și introducerea pe teritoriul României a acestor mașini.
Prin falsificarea documentelor de proveniență a autoturismelor și folosirea acestor documente cu ocazia omologării autoturismelor la RAR și la înmatricularea definitiv în România, în acest mod autoturismele erau introduse în circuitul legal, astfel erau vândute persoanelor de bună credință.