Interlop de 61 de ani, din Buzău, reținut după ce a fost descoperit că a condus autoturisme cu un permis fals

Un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din Buzău, a fost reținut de polițiști după ce a fost descoperit în trafic conducând fără permis de conducere. Mai grav, acesta le-a prezentat polițiștilor un permis fals.  Este vorba despre Jean Crăciun, zis Jean Parter, cunoscut hoț de buzunare și din locuințe și unul dintre interlopii din garda veche ai Buzăului.

Luni, 28 noiembrie, în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii rutieri şi cei de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău, a fost depistat în trafic, pe raza municipiului Buzău, un bărbat în vârstă de 61 de ani din localitate, care a prezentat un permis de conducere fals.

Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că acesta, în perioada 2015 – 2016, a condus autoturisme pe drumurile publice din România şi străinătate, prezentând de fiecare dată un permis de conducere fals emis de autorităţile străine, iar în urma unei percheziţii efectuată la domiciliul său a fost identificat şi ridicat un act de identitate fals.

În urma probatoriului administrat de poliţişti a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunerea de arestare preventivă.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI