Incidenţa cazurilor de COVID-19 în localitaţile din Buzău. Unde se ţin cursuri normale şi unde vor fi online

Potrivit un comunicat al Ministerului Sănătăţii, analiza situaţiei epidemiologice cuprinde numărul de cazuri noi confirmate în ultimele 14 zile (inclusiv 6 septembrie 2020) realizată la nivel naţional de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică.

În scenariul 1, sau scenariul verde, toţi elevii merg la şcoală (începând cu data de 14 septembrie), cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

Scenariul 2, sau scenariul galben, prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, pe de o parte, şi revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

În scenariul 3, sau scenariul roşu, toţi elevii vor face cursuri online.

„Fiecare unitate şcolară va decide şi îşi va adapta scenariul la indicaţia DSP-urilor, inspectoratelor şcolare judeţene şi comitetelor pentru situaţii de urgenţă. Susţinem necesitatea începerii activităţii în unităţile de învăţământ şi, atât Ministerul Sănătăţii, cât şi direcţiile de sănătate publică şi INSP sprijinim demersurile pentru demararea noului an şcolar în condiţii de siguranţă epidemiologică”, a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Cum arată situaţia în judeţul Buzău

La nivelul județului Buzău, numai școlile din Cernătești ar urma să nu se deschidă. Aici este cea mai mare rată de îmbolnăvire cu coronavirus în rândul populației.

Cu o rată de 3.94 cazuri la 1.000 de locuitori, elevii din Cernătești ar urma să învețe online.

Pentru că în statistică a fost luat în calcul focarul de la un azil din Aldeni și nu de o transmitere comunitară, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ar putea decide, totuși, începerea cursurilor și în această comună.

În alte 12 localități din județul Buzău se va putea învăța în sistem hibrid, acestea fiind în scenariul galben. În această categorie se află și municipiul Buzău, care are o rată de infectare de 1.09 la 1.000 de locuitori.

În sistem hibrid, și din bănci, și de acasă, ar urma să învețe elevii din Pătârlagele, Măgura, Ziduri, Țintești, Râmnicu .Sărat, Scutelnici, Stâlpu, Costești, Gălbinași și Rușețu.

Celelalte localități buzoiene sunt în scenariul verde, care presupune ca elevii să fie prezenți în școli și grădinițe. Decizia finală privind deschiderea unităților de învățământ se va lua pe 10 septembrie.

Fii Reporter

Tablouri canvas personalizate - Livrare Gratuita in Buzau