vineri, 23 februarie, 2024

În ajun de Sfântul Nicolae, copiii internați în Spitalul Județean de Urgență Buzău, au primit daruri

În ajun de Sfântul Nicolae, copiii internați în Spitalul Județean de Urgență Buzău, au primit daruri

Facebook
Twitter
Email

Continuând frumosul obicei din fiecare an, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin preotul misionar Iulian Raicovici, de la capela din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău, a oferit 60 de pachete cu îmbrăcăminte, dulciuri și fructe copiilor internați în secțiile Pediatrie, respectiv Chirurgie Pediatrică ale S.J.U. Buzău.

Micuții pacienți s-au bucurat de daruri și au oferit în schimb zâmbete, fiind emoționați și plăcut surprinși de acest moment.

Moș Nicolae și-a făcut o tradiție ca, în fiecare an, să viziteze pe cei aflați în suferință la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

„Moș Nicolae” este cunoscut pentru iubirea milostivă dovedită prin fapte de binefacere, lucru care l-a făcut atât de popular și iubit de către copii.

Conducerea Spitalului Județean Buzău aduce mulțumiri Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei și părintelui Iulian Raicovici, pentru acest gest frumos, care a adus atâta emoție și bucurie pe chipurile micuților pacienți.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.