vineri, 29 martie, 2024

Împlinirea a 10 ani de la aderarea României la NATO, marcată în centrul oraşului Buzău

Împlinirea a 10 ani de la aderarea României la NATO, marcată în centrul oraşului Buzău

Facebook
Twitter
Email

Duminică dimineaţă, în Piaţa Dacia din municipiul Buzău s-a desfăşurat o amplă manifestare dedicată împlinirii a 10 ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică (NATO).

Manifestarea de duminică, la care au fost arborate drapelele tuturor ţărilor membre NATO, a început cu un moment de reculegere pentru cei 26 de eroi militari români care şi-au dat viaţa pentru patrie, în operaţiunile la care a participat Armatei României.

Au urmat apoi alocuţiunile oficialităţilor din administraţia locală, precum şi a conducerii Diviziei 2 Infanterie „Getica”, după care generalul de brigadă dr. Lucian Foca a oferit diplome militarilor care s-au remarcat în misiunile avute în teatrele de operaţii. De asemenea, un pluton de militari din cadrul unei unităţi subordonate Diviziei 2 Infanterie „Getica” a oferit o demonstraţie de mânuire a armamentului, în aplauzele asistenţei prezentă la eveniment.

Ceremonia din Piaţa Dacia s-a încheiat cu defilarea militarilor, pe acordurile fanfarei militare.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.