Hoţii fac prăpăd în lanurile de porumb. Patru buzoieni au cules aproape o tonă de ştiuleţi

Aproape o tonă de porumb a fost cules de hoți din lanul unei societăți comerciale, înainte să fie depistați de Poliție. Oamenii legii au surprins patru persoane cu vârste cuprinse între 35 şi 47 de ani, din Puieşti, care încărcau porumb ştiuleţi, de pe teren ce aparţine unei societăţi comerciale.

La faţa locului au fost găsite şi două atelaje cu care se deplasau cele patru persoane iar din verificări a rezultat că până la momentul depistării reuşiseră să încarce aproximativ 800 kilograme de porumb ştiuleţi.
Întreaga cantitate a fost recuperată şi predată societăţii păgubite.

În cauză s-a întocmit dosar penal cercetările fiind continuate de poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Puieşti.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI