duminică, 21 aprilie, 2024

Grup de braconieri din Bacău, prinși recoltând trufe în zona comunei buzoiene Buda

Grup de braconieri din Bacău, prinși recoltând trufe în zona comunei buzoiene Buda

Facebook
Twitter
Email

În ultima perioadă, dealurile de lângă Râmnicu Sărat au devenit o țintă pentru braconierii de trufe negre din mai multe județe ale Moldovei, datorită valorii acestor ciuperci în gastronomia de lux. Vestea că roadele prețioase ale pădurii pot fi găsite ușor în această zonă a atras atenția unui număr considerabil de indivizi, care vin în căutarea trufelor de la sute de kilometri distanță.

Un grup de bărbați din județul Bacău s-au aventurat recent într-o pădure de pe raza comunei Buda și au recoltat peste două kilograme de trufe negre fără a deține autorizație legală. După ce au fost prinși, culegătorii neautorizați s-au ales cu o sancțiune usturătoare.

În data de 26 mai, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Grebănu au acționat pentru protejarea fondului forestier național și i-au depistat pe cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, în timp ce recoltau trufe în zona împădurită din comuna Buda. Aceștia proveneau din județul Bacău și nu dețineau autorizație pentru activitatea lor.

În urma controlului și verificărilor specifice, polițiștii au găsit asupra persoanelor în cauză 2,5 kilograme de trufe negre, recoltate din fondul forestier, fără a deține autorizație legală. Cantitatea de trufe a fost confiscată de către polițiști și predată Ocolului Silvic Râmnicu Sărat.

Ca urmare a încălcării legii, bărbații au fost sancționați contravențional conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amenzi în cuantum de 20.000 de lei.

Reprezentanții Poliției reamintesc că recoltarea, deținerea, transportul și comercializarea produselor nelemnoase specifice, cum ar fi trufele, fără documente legale și fără acordul scris al proprietarului sau al ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile pentru suprafața pe care se recoltează acestea, este strict interzisă.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Actualitate

Împrumutul rapid: Când timpul este esential

În lumea finanțelor personale, un împrumut rapid poate oferi soluții rapide și eficiente dacă te confrunți cu probleme financiare urgente sau imprevizibile. Asemenea unui buton