Fum gros deasupra cartierelor Broșteni și Dorobanți

Nordul orașului Buzău a fost învăluit în fum, luni seară, din cauza unui incendiu izbucnit pe câmpul dintre cartierele Broșteni și Dorobanți. De la vegetație focul a cuprins mai multe cauciucuri și alte gunoaie aflate pe terenul viran.

La fața locului, pe lângă pompieri au ajuns și echipaje de poliție pentru a-l depista pe piromanul care a cauzat incendiul de vegetație uscată.

Un incendiu similar s-a produs în același loc în septembrie 2019. Atunci, a fost la un pas ca focul să cuprindă câteva baze sportive.

În primele 10 zile ale anului, în urma monitorizării şi gestionării situaţiilor de urgenţă de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, s-au înregistrat un număr de 15 arderi necontrolate, suprafaţa afectată de incendii fiind de aproximativ 105 ha.

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada imediat următoare, aducem la cunoştinţă faptul că, arderea vegetaţiei uscate se poate face numai după obţinerea acordului Agenţiei de Protecţia Mediului şi a permisului de lucru cu foc din partea autorităţilor locale.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI