Fuego a lansat un nou hit pe versurile și muzica unui primar celebru din judeţul Buzău

Primarul comunei Boldu, Marian Mărgărit, este autorul melodiei „Te iubesc”, interpretată de Paul Ciprian Surugiu cunoscut după numele de scenă, Fuego. Piesa a fost lansată acum patru zile ca un cadou de sărbători pentru toţi cei îndrăgostiţi.

Primarul buzoian a declarat că melodia este dedicată în primul rând soţiei şi tuturor celor care iubesc cu adevărat. „Am dat profunzime noţiunii de iubire prin această piesă deoarece iubirea e tema fundamentală a vieţii”, a spus Marian Mărăgărit.

Primarul din Boldu este autorul versurilor dar şi a liniei melodice, fiind cunoscut pentru talentul artistic de către toţi interpreţii de muzică uşoară din România.

13115517_964273956959000_488880519_n

Şi fiul primarului Marian Mărgărit, profesorul de engleză Georgian Mărgărit, în vârstă de 29 de ani, este preocupat de muzică. Georgian a obţinut locul doi în finala Eurovision din România, cu compoziţia „I”m coming home”, melodie care a devenit hit în toate ţările europene.

Georgian este compozitorul piesei „Până vara viitoare”, interpretată de Randi şi Jo, care a fost hitul verii trecute. Fiul primarului a lansat de curând videoclipul Closer, compusă şi interpretată chiar de el.

Marian Mărgărit este cel mai longeviv primar din ţară şi se află la câma Primăriei Boldu de 27 de ani. Edilul este cunoscut pentru aplecarea spre cultură şi colaborarea cu Cenaclul Flacăra şi poetul Adrian Păunescu.

Fii Reporter
Loading...