Frații Nancu au fost omorâți. O femeie a incendiat casa în care dormeau beți soțul și cumnatul ei

Arhivă

Incendiul devastator care a mistuit o casă din comuna Vadu Pașii, județul Buzău, și a ucis două persoane a fost provocat. Anchetatorii au ajuns la concluzia că cea care a dat foc casei a fost soția unuia dintre bărbații care și-au pierdut viața. Aceasta a fost internată la Săpoca.

În incendiul care a izbucnit în noaptea de 8 spre 9 decembrie 2018 au murit doi frați, Gelu Nancu (51 de ani) și Vasile Nancu (42 de ani). După trei săptămâni de anchetă, oamenii legii au stabilit că cea care a provocat incendiul este Georgeta Nancu (48 de ani), soția lui Gelu.

Femeia a profitat de faptul că cei doi frați dormeau rupți de beți. A avut grijă să-și ia actele din casă iar după ce a pus focul s-a ascuns în șura unui vecin. Casa a ars în întregime, iar în curte au fost aruncate unele peste altele mai multe lucruri arse.

Acum femeia a fost internată la spitalul de psihiatrie de la Săpoca, întrucât ar suferi de probleme psihice. Poliția a izolat intrarea în curtea casei, pentru a preveni accesul curioșilor. Cu o săptămână mai înainte un alt bărbat de 62 de ani a ars de asemenea de viu în casă – tot la Vadu Pașii.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI