În noiembrie 2020, Compania Naţională de Investiţii a dat ordinul de începere a lucrărilor la Sala multifuncţională pentru persoanele cu dizabilităţi. Este vorba despre un proiect al Consiliului Judeţean Buzău finanțat de Compania Natională de Investiții.
Sala multifuncţională, cu o capacitate de 135 de locuri, va putea găzdui competiţii sportive naţionale şi internaţionale.
Aceasta va fi unică în ţară prin dotările de care va beneficia şi va deservi Buzăul, dar şi judeţele limitrofe.
Terenul pus la dispoziţia CNI de către Consiliul Judeţean Buzău are o suprafaţă de 4.600 de metri pătraţi şi se află în curtea Liceului pentru Deficienţi de Vedere, pe strada Horticolei.
Lucrările sunt executate de o firmă din Buzău. Marți, Emanoil Neagu, șeful CJ Buzău a fost pe șantier pentru a vedea stadiul lucrărilor.
Termenul de finalizare a construcţiei noii săli de sport este de 12 luni. Aproximativ 13 milioane de lei este valoarea investiţiei, banii fiind alocaţi de Guvern, prin Compania Naţională de Investitii.
Primii paşi s-au făcut în urmă cu peste trei ani, când, printr-o hotărâre adoptată în Consiliul Judeţean, o suprafaţă de 4.600 de metri pătraţi, aflată în curtea Liceului pentru Deficienţi de Vedere, a trecut în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii.
Unitatea şcolară în curtea căruia va fi demarată construcţia a fost înfiinţat în 1936, fiind în prezent una din cele mai importante instituţii de învăţământ special pentru deficienţi de vedere din zona de sud a ţării.
În prezent, cursurile unităţii sunt frecventate de peste 150 de elevi integraţi în toate ciclurile de învăţământ preuniversitar, aceştia urmând să se numere printre principalii beneficiari ai noii săli de sport, adaptate pentru nevoile lor.