După asfaltarea a 32 de străzi din Buzău, încep plombările de toamnă

Campania de asfaltări a însemnat până acum reabilitarea a 27 de străzi, număr record pentru oraşul Buzău. Pentru 23 dintre tronsoanele asfaltate, Primăria a achitat aproape 5 milioane de lei. Responsabilii firmei Urbis anunţă că va începe şi o operaţiune de plombări de toamnă.

Din primăvară, aproape 80 de muncitori de la Urbis au lucrat la foc continuu pentru a turna asfalt pe mai multe străzi de pământ, dar şi pe cele pline de gropi, mai ales din centrul urbei.

Intervenţiile realizate până acum la infrastructura rutieră au fost fără precedent în municipiul Buzău. 27 de străzi, însumând 12 kilometri, au fost asfaltate de către firma Primăriei, iar pentru 23 dintre tronsoane s-au făcut şi plăţile din bugetul local.

Potrivit reprezentanţilor Urbis, la finalul campaniei se va ajunge la un total de 32 de străzi asfaltate. După trei zile în care condiţiile meteo nu au permis efectuarea de lucrări, drumarii au în plan să reînceapă asfaltarea pe strada Alexandru Marghiloman.

De asemenea, luna viitoare, societatea subordonată Primăriei va demara o nouă operaţiune de plombare a străzilor.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI