joi, 22 februarie, 2024

Drumuri închise, mașini blocate și case fără curent, în județul Buzău, pe durata codului roșu

Drumuri închise, mașini blocate și case fără curent, în județul Buzău, pe durata codului roșu

Facebook
Twitter
Email

Județul Buzău a fost sub cod roșu de viscol puternic și ninsoare timp de patru ore. Fenomenele extreme care s-au abătut în weekend asupra județului Buzău începând de sâmbătă seară s-au întețit duminică la orele dimineții.

Codul roșu valabil pentru sud-estul României a fost emis la ora 5.37, iar până la ora 10.00 meteorologii buzoieni au înregistrat în mai multe zone ale județului viscol puternic cu rafale ale vântului de aproape 100 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită și vizibilitate redusă spre zero.

Potrivit Prefecturii, rețeaua de energie a fost avariată de rafalele puternice, în zona de câmpie a județului, astfel că un număr de 46 de localități au rămas sunt fără curent electric, peste 8.500 de consumatori fiind afectați.

Începând cu ora 6.00, pe mai multe drumuri naționale și județene s-a circulat cu dificultate, din cauza sulurilor de zăpadă și a carosabilului alunecos. Conform Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Buzău, drumul național DN2 (E85) a fost închis circulaţiei rutiere, între municipiul Buzău şi Râmnicu Sărat.

Restricțiile au fost ridicate începând cu orele după-amiezii. Interdicțiile au durat însă mai mult pe drumurile din zona de șes, care leagă Buzăul de Ialomița și Brăila, și DN 22, între Râmnicu Sărat și județul Brăila. Aici, șoselele sunt măturate de curenți puternici de aer, care spulberă zăpada de pe câmp și o depun pe carosabil.

Mai multe mașini au rămas blocate în nămeți, cele mai multe pe drumurile județene, după ce șoferii s-au văzut în imposibilitatea de a înainta din cauza viscolului. Alții, din cauza vizibilității reduse, au ieșit cu autoturismele în afara părții carosabile.

După ora 9.00, au fost anunțate la dispeceratul poliției Buzău mai multe mașini blocate pe drumul național DN 22, în zona localității Balta Albă.

O oră mai târziu, un microbuz și un autoturism au rămas blocate pe DJ 203A, între localitățile Ghergheasa și Sălcioara. Oamenii prinși în nămeți au primit ajutorul Primăriei Ghergheasa.

Pe DJ 203E, între Padina și Cocora, un autoturism în care se aflau trei adulți și doi copii, din Ialomița, a rămas blocat pe un segment nemodernizat al șoselei. Din fericire, aceștia au fost ajutați de reprezentanții Primăriei Padina care au intervenit rapid cu utilaje.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.