Drumul către mănăstirea Găvanu, blocat de stânci dislocate de cutremurul din 28 octombrie

Situație disperată pentru maicile şi preotul de la mănăstirea Găvanu din județul Buzău. Cele 8 persoane au ramăs izolate de lume, după ce drumul forestier din zonă a fost blocat de stâncile căzute de pe versanți, în urma seismului din județul Buzău, de la finele lunii octombrie. În prezent, accesul mai este posibil doar cu piciorul, prin pădure.

Seismul cu magnitudinea 5.8 pe scara Richter produs în județul Buzău, în data de 28 octombrie, a creat o serioasă problemă în comuna buzoiană Mânzălești.

Maicile şi preotul de la mănăstirea Găvanu au rămas izolaâi, după ce drumul forestier care face legătura între satul Plavățu și mănăstire a fost blocat de stâncile căzute de pe versanți.

Comitetul pentru Situații de Urgență Buzău a decis să deblocheze drumul până la mănăstire, prin distrugerea cu explozibili a grămezilor de bolovani.
Autoritățile nu dispun însă de tehnica necesară pentru acest lucru si au cerut sprijin de la București.

Aşezată într-un peisaj pitoresc de pe Valea Slănicului, mănăstirea de lemn de la Găvanu a reprezentat dintotdeauna o atracţie pentru turiști.

Schitul Găvanu a fost de la început o ctitorie călugărească, fiind întemeiat cu mult înainte de secolul al XVIII-lea – de către niste pustnici. Timp de câteva decenii – din 1959 până în 1990 – biserica de la Găvanu a fost aproape pustie, deoarece a fost desfiinţată de regimul comunist.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI