Dosar penal pentru că a furat un telefon dintr-un magazin

Poliţiştii din Nehoiu au identificat marți o femeie de 51 de ani din localitate, bănuită de comiterea unui furt cu patru zile înainte. Aceasta a luat un telefon uitat de o femeie într-un magazin după care a dispărut.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că în data de 3 august, în timp ce se afla în incinta unei societăţi comerciale din Nehoiu, femeia ar fi sustras un telefon mobil, profitând de neglijenţa unui client care şi-a lăsat aparatul pe tejgheaua magazinului.

Prejudiciul, estimat de persoana vătămată la aproximativ 400 de lei, a fost recuperat şi predat păgubitei, o femeie de 44 de ani, din Nehoiu.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt, iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI