Directoarea școlii nr. 1, care a spulberat un grup de persoane, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Un număr de 11 persoane au ajuns la Spitalul Judeţean Buzău după accidentul produs miercuri în faţa Şcolii numărul 1 din municipiu. O femeie de 60 de ani a fost transferată în stare gravă la Spitalul Floreasca din Capitală. Gravida rănită a fost transportată la maternitatea din Buzău.

După ce directoarea școlii a provocat accidentul, miercuri la prânz, nouă victime au fost transportate la spital cu salvările, în timp ce două au ajuns ulterior cu maşinile personale. La acest moment, șase persoane lovite în fața școlii mai sunt în spital.

Cinci adulţi, între care se află şi directoarea şcolii, au fost externaţi cu scrisoare medicală de la specialiştii care i-au investigat în urma accidentului.

Dintre persoanele rămase internate, trei adulţi sunt la ortopedie cu fracturi la picioare, fetiţa de 12 ani a rămas şi ea internată la chirurgie pediatrică, tânăra însărcinată a fost trimisă la maternitate în timp ce o femeie de 60 de ani care a suferit multiple traumatisme şi fracturi a fost transferată în stare gravă la Spitalul Floreasca din Capitală.

Alte persoane au ajuns la spital cu atacuri de panică. Între acestea şi cea care a provocat accidentul, directoarea Școlii nr. 1, Monica Gheorghe, în vârstă de 43 de ani.

Gravida rănită ieri a fost transportată la maternitatea din Buzău. Șocul emoțional suferit dar și leziunile faciale și craniene îi pun sarcina în pericol iar medicii au hotărât să fie plasată sub strictă supraveghere medicală. Sarcina este foarte avansată femeia fiind gravidă în opt luni.

Între timp, poliţiştii buzoieni au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi au dispus reţinerea permisului directoarei pe toată durata desfăşurării cercetărilor.

De asemenea, cazul este anchetat și de inspectorii de muncă pentru că directoarea Școlii numărul 1 se afla în timpul serviciului atunci când a intrat in grupul de oameni care se aflau în faţa unităţii de învăţământ şi-şi aşteptau copiii să iasă de la cursuri pentru a-i duce acasă.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI