joi, 14 noiembrie, 2024

Despre empatia în actul medical și de ce nu ar trebui să privim anestezia cu teamă

Despre empatia în actul medical și de ce nu ar trebui să privim anestezia cu teamă

Facebook
Twitter
Email

Interviu dr. Laura Maricuță – medic primar A.T.I. și șef Compartiment ATI-OG la Maternitatea Buzău

Dr. Laura Maricuță activează din 2006 la Maternitatea Buzău. Este medic primar ATI și din anul 2015 este șef compartiment ATI-OG. Este un profesionist foarte bine pregătit cu o capacitate de a lua decizii rapide și de a acționa imediat, sunt calități care o definesc. Cu o atitudine calmă și echilibrată, se bucură atunci când reușește să ajute pacientele. „Omul sfințește locul” este zicala care i se potrivește foarte bine. Fiecare caz este o provocare, fiecare caz este special, iar împlinirea sufletească este imensă. A mărturisit că are o echipă foarte bine sudată și consideră că orice problemă are o rezolvare atâta timp cât există înțelegere și comunicare din partea ambelor părți.

Am ales să discutăm cu dr. Laura Maricuță despre cât de importantă este empatia în actul medical, pe ce ar trebui să se bazeze relația medic-pacient, despre  procesul anesteziei și de ce nu ar trebui să privim anestezia cu teamă.

Cât de importantă este empatia în actul medical, mai exact în relația medic-pacient?

Dr. Laura Maricuță: „Medicul ATI care urmează să interacționeze în cadrul consultului preanestezic cu pacientul trebuie să fie empatic pentru ca pacientul să înțeleagă ce urmează să i se întâmple, să scadă nivelul de anxietate al acestuia, să crească nivelul de încredere și de complianță al pacientului. Este necesar ca medicul să își dezvolte capacitatea de a asculta ceea ce transmite pacientului, să nu emită judecăți, să înțeleagă reacțiile pacientului. Trecând printr-o situație dificilă, este normal ca pacientul să fie supărat și îngrijorat, iar medicul trebuie să fie conștient de aceste aspecte. Menținerea contactului vizual cu pacientul, adresarea într-o manieră respectuasă, dar apropiată în același timp, a răspunde la întrebările adresate de către pacient, constituie tot atâtea mijloace de a fi empatic.”

Anestezia este, în general, pentru mulți pacienți, un motiv de teamă, care se trage din lipsa unei informări pe acest subiect. De ce nu ar trebui să privim anestezia cu teamă?

Dr. Laura Maricuță: „Pentru pacienți, anestezia nu ar trebui să fie un motiv de teamă. Dumnealor ar trebui să știe, din cunoștințele lor generale, dar mai ales în urma explicațiilor și consilierii din cadrul consultului preanestezic, că anestezia este menită, este structurată astfel încât orice intervenție chirurgicală, ca etapă a tratamentului, să se se desfășoare în condiții de siguranță. Medicul anestezist realizează și coordonează evaluarea și îngrijirea preoperatorie, intraoperatorie și postoperatorie a pacienților supuși unor intervenții chirurgicale mai simple sau mai complexe. Toată această activitate este menită să ajute pacientul, să depășească stresul chirurgical.”

Care sunt pașii de urmat înaintea unei intervenții chirurgicale?

Dr. Laura Maricuță: „Evaluarea preoperatorie a unui pacient reprezintă piatra de temelie în îngrijirea preoperatorie a acestuia. Scopul principal este de a obține informații despre istoricul medical, chirurgical și anestezic al pacientului, de a efectua un examen fizic atent cu rolul de a stabili dacă pacientul este într-o condiție medicală optimă, astfel încât să traverseze cu bine planul terapeutic chirurgical. Evaluarea preoperatorie, analizele și investigațiile preoperatorii sunt extrem de importante și necesare în vederea corectării eventualelor modificări patologice. În plus, consultul preanestezic are rolul de a concilia pacientul, de a-i oferi informațiile necesare, de a-l educa de a-l liniști prin conversația purtată, dublată de indicația de administrare de anxiolitice. Elementele cheie ale consultului preanestezic includ discuții despre planul chirurgical și indicațiile acestuia, istoricul medical al pacientului, medicația curentă, eventualele alergii, răspunsul la anesteziile anterioare, consumul de alcool, tutun, substanțe interzise și examinarea atentă a pacientului.”

De câte tipuri este anestezia?

Dr. Laura Maricuța: „Anestezia este de mai multe tipuri și este ghidată de procedura chirurgicală, de urgența realizării ei, dar și de condiția biologică a pacientului. Poate fi anestezie generală (cu intubare traheală sau cu aplicare de mască laringiană), anestezie generală intravenoasă de scurtă durată, locoregională (rahianestezie sau rahiperidurală), blocuri de nervi periferici.”

Există riscuri în ceea ce privește anestezia totală?

Dr. Laura Maricuță: „Anestezia, indiferent de tipul ei, se efectuează cu scopul de a face posibilă intervenția chirurgicală. Constă în folosirea unei combinații de mai multe medicamente, cu acțiune specifică (hipnoză, analgezie, relaxare musculară, asigurarea menținerii funcțiilor vitale) la care se adaugă tehnici specifice de monitorizare, de ventilație mecanică intraoperatorie, pentru ca pacientul să poată traversa cu bine intervenția chirurgicală. De aceea, anestezia trebuie privită ca un prieten care ajută și susține pacientul supus manevrelor chirurgicale. Complicațiile care pot apărea depind de tipul intervenției chirurgicale, de modalitatea în care se realizează acestea, de caracteristicile individuale ale pacientului, de substanțele anestezice sau de tehnica folosită. Pot apărea complicații cardiovasculare ce depind de calitatea actului anestezic, dar și de terenul pacientului și de tipul intervenției chirurgicale. De aceea, ele nu pot fi privite ca fiind consecința doar a actului anestezic, ci reprezintă rezultatul unui cumul de factori. Riscul cardiovascular trebuie evaluat cu mare atenție, trebuie urgent aplicată terapia de corecție de către medicul A.T.I., în colaborare cu medicul cardiolog. Deci, evaluarea preoperatorie este extrem de importantă, identificarea pacienților cu risc crescut și pregătirea adecvată pentru intervenția chirurgicală sunt obligatorii. Pot apărea reacții anafilactice la substanțele anestezice, de aceea terapia se instituie rapid pentru a contracara colapsul cardiovascular.”

Medicina este într-o continuă evoluție, în toate specialitățile. Se întâmplă asta și în anestezie și terapie intensivă? Care sunt noile tehnici care se folosesc astăzi?

Dr. Laura Maricuță: „Anestezia-Terapia Intensivă este o specialitate în continuă evoluție, care a progresat foarte mult în unele decenii. Au fost sintetizate noi molecule de medicamente, cele mai vechi au fost perfecționate, astfel încât să fie diminuate efectele adverse, cu impact negativ asupra organismului. Monitorizarea preoperatorie și în Terapie Intensivă este obligatorie, iar monitoarele performante oferă informații extrem de prețioase, astfel încât pacientul să fie evaluat și tratat în consecință.”

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.