Descinderi la peste 30 de buzoieni care au obţinut credite bancare cu acte false

ARHIVĂ

Poliţiştii din Buzău efectuează 12 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de înşelăciune, în domeniul bancar, cu un prejudiciu de 200.000 de lei. Peste 30 de persoane au solicitat şi obţinut credite de la Provident, prin întocmirea în fals şi utilizarea de documente false, fără ca ulterior să mai achite sumele de bani contractate.

UPDATE Un bărbat de 47 de ani, din Grebănu, a fost reținut, la capătul unui maraton de audieri într-un dosar de înselăciune în domeniul bancar. Acesta coordona întreaga rețea, procura cărtile de identitate și falsifica adeverințele pe care apoi membrii grupării le foloseau la obținerea de credite de la Provident.

În această dimineaţă, peste 40 de poliţişti de investigare a criminalităţii economice și de la acţiuni speciale cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău efectuează 12 percheziţii domiciliare în Buzău, Râmnicu Sărat şi Grebănu. Sunt vizate persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de înşelăciune.

În fapt, din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2016 – 2017, 32 de persoane au solicitat şi obţinut credite de la o instituţie bancară, prin întocmirea în fals şi utilizarea de documente false, fără ca ulterior să mai achite sumele de bani contractate. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 200.000 de lei.

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice Râmnicu Sărat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat.

Vor fi puse în aplicare 32 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul Poliţiei Râmnicu Sărat, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Fii Reporter
Loading...