joi, 22 februarie, 2024

Deputatul P.C. Gheorghe Coman,reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Deputatul P.C. Gheorghe Coman,reţinut de DNA pentru trafic de influenţă

Facebook
Twitter
Email

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti au început urmărirea penală faţă de Gheorghe Coman , deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a Partidului Conservator, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire a influenţei, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii potrivit cărora, în perioada noiembrie – decembrie 2013, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul partidului din care face parte, învinuitul Coman Gheorghe a solicitat unui denunţător, persoană cu funcţie de conducere în Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică respectivă,care la nivel politic revenea Partidului Conservator, diverse servicii, precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite.Foloasele pretinse constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău.  
În perioada 9 – 16 decembrie 2013, în acelaşi context, învinuitul Coman Gheorghe i-a solicitat denunţătorului să achite jumătate din contravaloarea notei de plată aferentă evenimentului organizat la data de 14 decembrie 2013, în municipiul Buzău, cu ocazia conferinţei având ca scop alegerea conducerii judeţene a respectivei formaţiuni politice , eveniment la care a şi fost reînvestit în funcţia de preşedinte, respectiv suma de 3.140 lei.
Această sumă a fost primită de învinuitul Coman Gheorghe la data de 18 decembrie 2013, în scopul mai sus menţionat, fiind surprins în flagrant de procurorii anticorupţie. La intervenţia procurorilor, învinuitul a fugit cu autoturismul în care se afla în momentul infracţiunii flagrante, sustrăgându-se urmăririi penale.Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.