Deputatul Dănuţ Păle anunţă finalizarea noii legi a zootehniei

Deputatul buzoian Dănuţ Păle, a anunţat marţi că actul normativ care îşi propune să schimbe din temelii viziunea statului român despre zootehnie, a ajuns într-o formă finală, fiind gata să fie trimis în plen pentru adoptarea prin vot.

Medicul veterniar Dănuţ Păle şi alţi doi colegi din Comisia pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie alimentară şi Servicii specifice a Camerei Deputaţilor, au lucrat mai bine de o lună pe draftul remis de Ministerul Agriculturii, pentru ca noua lege care va reglementa siguranţa materialului genetic la animale să intre în aplicare.

În cadrul dezbaterilor pentru forma finală a legii , comisia de specialitate din care a făcut parte şi deputatul buzoian, a purtat ample discuţii cu toate structurile din cadrul Ministerului Agriculturii, ANSVSA, Autoritatea Naţională pentru Zootehnie, Institutul de Biologie şi Nutriţie a animalelor  precum şi cu organizaţiile de profil ale crescătorilor  de ovine, bovine şi suine.

“Draftul l-am definitivat ieri şi l-am depus deja la Comisia de Agricultură. Săptămâna  viitoare cei 24 de membri vor lucra efectiv pe această propunere  legislativă dar nu cred că se vor iniţia modificări de fond ale actului normativ. În cel mai scurt timp legea zootehniei va fi dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor care este şi for decizional” ne-a declarat Deputatul buzoian Dănuţ Păle.

Dacă va fi votată în forma actuală, legea va garanta un nivel de calitate superior al hranei pentru animale.

Prin acest demers se va asigura transformarea optimă a resurselor nutritive, în produsele de origine animală, devenind totodată şi un complex de reglementare în ceea ce priveste animalele de rentă.

Legea zootehniei care va fi aliniată prin acest demers la standardele internaţionale, va conţine  şi un element de noutate, ce constă în obligaţia ca autorităţile statului să aibă şi un rol si de îndrumare în domeniu nu numai de control şi coerciţie.

Fii Reporter