România a marcat vineri împlinirea a 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte și a 15 ani de parteneriat amplu de prietenie și cooperare cu Republica Populară Chineză. Momentul solemn a fost marcat prin intermediul unei vizite oficiale efectuate în premieră la Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor, de către un Preşedinte al Comisiei pentru afaceri bugetare din R.P. Chineză .
Delegația oficială din Republica Populară Chineză a fost primită de către deputatul Sorin Lazăr, preşedintelele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, împreună cu alţi deputaţi membri ai comisiei.
Scopul vizitei a fost acela de a realiza un schimb de experienţă privind procesul şi practica studierii bugetului şi a aprobării acestuia de către Parlament, rolul comisiilor de specialitate responsabile în supravegherea implementării bugetului. ”În calitate de gazdă a evenimentului, mi-am exprimat dorința ca Romania să devină un partener comercial și investițional privilegiat al Chinei, prin intensificarea schimburilor comerciale, prin creșterea investițiilor Chinei în România în infrastructura mare, în sectorul energetic, în industria tehnologiilor înalte, mesaj apreciat și agreat de partea chineză. În timpul discuțiilor, purtate într-un cadru amical, am avut un interesant schimb de experiență cu partea chineză privind modul în care se elaborează, aprobă, execută și controlează bugetul în țările noastre” a declarat Deputatul Sorin Lazăr, imediat după întâlnirea oficială.
Ambele părţi au convenit că discuţiile au fost echilibrate şi constructive, iar întrevederea a fost una de succes. „Având în vedere că cele două ţări se bazează pe o economie tradiţională și că R.P. Chineză este primul partener comercial al României din zona asiatică, ne dorim atingerea unui echilibru dinamic între volumul exporturilor şi cel al importurilor pentru a evita accentuarea deficitului comercial defavorabil României. Mai mult decât atât, se doreşte, de ambele părţi, o creştere a fluxului de investiţii chineze în România, prin promovarea cooperării bilaterale pe principii de transparenţă şi predictibilitate”. a mai precizat preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaților, Deputatul Sorin Lazăr.
Vizita delegaţiei chineze promovează relaţiile de colaborare dintre cele două comisii parlamentare şi extinde relaţiile bilaterale România – China.