miercuri, 24 aprilie, 2024

De ce a fost respins apelul formulat de Strugurel, singurul român care face pușcărie pentru nerespectarea interdicțiilor din pandemie

De ce a fost respins apelul formulat de Strugurel, singurul român care face pușcărie pentru nerespectarea interdicțiilor din pandemie

Facebook
Twitter
Email

Matei Strugurel, primul român condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor, a ajuns la închisoare după ce Curtea de Apel Ploiești a respins ca ”inadmisibilă” acțiunea de atac formulată de avocat. Chiar acesta este invocat în motivarea magistraților.

Sentința pronunțată de Judecătoria Buzău prin care Matei Strugurel a fost condamnat la un an de închisoare cu executare a fost atacată la Curtea de Apel Ploiești, doar că aici acțiunea a fost respinsă ca ”inadmisibilă”.

Motivul a fost acela că avocatul care s-a implicat în dosarul lui Matei Strugurel a ajuns să ofere asistența juridică la solicitarea Centrului de Resurse Juridice și nu la cererea directă a inculpatului, cel direct interesat, potrivit motivării judecătorilor din Ploiești.

”(…) Inculpatul nu a solicitat respectivei instituții efectuarea vreunui demers de a fi asistat de avocat și nici măcar nu cunoaște că un avocat desemnat de barou a formulat pentru el apel în cauză. Așadar, avocatul desemnat de decan nu a luat legătura cu inculpatul, între acesta și avocat nu există nicio convenție sau vreo învoială în sensul declarării căii de atac. În aceste condiții, în care avocatul nu a fost împuternicit în niciun fel să exercite vreun drept procesual pentru inculpat, Curtea apreciază că (…) apelul declarat de avocat este un apel declarat de o persoană fără calitate și pe cale de consecință este inadmisibil”, au motivat judecătorii din cadrul Curții de Apel Ploiești decizia respingerii apelului care a dus în cele din urmă la condamnarea definitivă la închisoare în cazul lui Matei Strugurel.

Matei Strugurel s-a prezentat pe secția U.P.U. a S.J.U. Buzău în noaptea de 19.04.2020 acuzând febră și alte simptome specific infectării cu noul tip de coronavirus. De aici a fost transportat la Secția de Boli Infecțioase a S.J.U. Buzău, unde i s-au recoltat probe pentru SARS-COV2, fiind internat și informat de necesitatea izolării până la sosirea rezultatelor, dar acesta a plecat din camera de spital unde era ținut fără aprobare.

În seara zilei de 20.04.2020, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Ziduri l-au identificat pe inculpatul Matei Strugurel în zona unei stâni din apropierea Gării Boboc. Acesta a afirmat că a plecat din camera de spital deoarece se simțea bine și nu a dorit să mai stea. Persoana a fost preluată de un echipaj I.S.U. și reinternat în Secția de Boli Infecțioase a S.J.U. Buzău.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.