Curtea de Apel Ploieşti obligă, printr-o decizie definitivă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, alături de mai mulţi medici, la plata sumei de 250.000 de euro, cu titlu de daune morale, unui pacient care a suferit o inflamaţie a organului sexual, ca urmare a unor manevre greşite de montare a unei sonde urinare, ulterior medicii de la o altă unitate spitalicească fiind nevoiţi să i-l amputeze pentru a-i salva viaţa.
Iniţial, Judecătoria Buzău stabilise cuantumul daunelor morale la 500.000 de euro, decizia fiind atacată cu apel de către părţile civile din dosar şi SJU Buzău.
Potrivit apărătorului pacientului, cuantumul despăgubirilor este nesatisfăcător raportat la un alt caz similar pentru care instanţa a acordat despăgubiri de 500.000 de euro.
„Soluţia, din punctul meu de vedere, este nedreaptă şi discriminatorie faţă de precedentul judiciar creat. În cazul ‘Ciomu’ s-au acordat 500.000 de euro şi, mai mult decât atât, victima a suferit acel incident anesteziat. (…) Despre aprecierea probelor şi sumele pe care instanţa le-a apreciat că ar fi îndreptăţită persoana vătămată să le primească – este o apreciere subiectivă. Din păcate, în sistemul nostru de drept nu sunt reglementate anumite valori care să conducă la o justă despăgubire a persoanelor care sunt victimele unor astfel de situaţii, aşa cum se întâmplă în Franţa”, a declarat, pentru AGERPRES, avocatul Cristina Moiseanu.
În opinia avocatului apărării, starea pacientului ar fi fost alta în situaţia în care personalul medical ar fi dat dovadă de empatie.
Au trecut aproape 10 ani de când pacientul Costică Maroleanu ajungea la SJU. După decizia definitivă a Curţii de Apel Ploieşti, pacientul apreciază că procesul a fost unul greu şi stresant.