Cutremur în județul Buzău, cu magnitudinea 3,5 pe scara Richter. INFP a rectificat de două ori informațiile despre seism

Un cutremur de suprafaţă s-a produs sâmbătă, cu epicentrul în zona comunei Gălbinaşi, în apropiere de municipiul Buzău. Potrivit estimării computerizate a Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul a avut magnitudinea 3,7 pe scara Richter şi s-a produs la adâncimea de 15 kilometri. Parametrii au fost modificaţi de două ori după reevaluări ulterioare.

UPDATE 2 Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a corectat pentru a doua oară parametrii seismului produs lângă Buzău.

În ziua de 24/02/2018 la ora 11:59:58 (ora Romaniei) s-a produs în Zona seismică Vrancea, județul Buzău un cutremur cu magnitudinea 3,5 pe scara Richter, la adâncimea de 16,5 km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: Buzău (5km), Pogoanele (26km), Râmnicu Sărat (37km), Mizil (44km), Urziceni (44km)

Cutremurul a fost resimţit puternic în municipiul Buzău și comunele din jur. Nu s-au înregistrat apeluri sau alte informaţii privind posibile pagube, mai spune IGSU. Potrivit specialiștilor, mișcarea seismică s-a produs pe falia de propagare Costinești, care pornește din nordul județului Buzău și se pierde sub bazinul Mării Negre.

UPDATE 1 Institutul NaŢional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a transmis că ”în ziua de 24/02/2018 la ora 11:59:58 (ora României) s-a produs în Zona seismică Vrancea, judeţul Buzău un cutremur cu magnitudinea 3,6 pe scara Richter, la adâncimea de 7,4 km.”

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: Buzău (12km), Pogoanele (19km), Râmnicu Sărat (34km), Făurei (41km), Urziceni (46km).

ŞTIREA INIŢIALĂ: Potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) cutremurul s-a produs în Muntenia, judeţul Buzau, la adâncimea de 15 kilometri.

Mişcarea seismică s-a produs în apropierea oraşelor Buzău (14km), Pogoanele (18km), Râmnicu Sărat (32km), Făurei (37km) şi Urziceni (50km).

Tot sâmbătă, la ora 06:53:24, s-a produs în Zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, un cutremur cu magnitudinea 2.9 pe scara Richter, la adâncimea de 98.4 km.

Seismul a fost simţit în oraşele Nehoiu (37km), Covasna (47km), Odobeşti (57km), Buzău (58km), Slănic-Moldova (58km).

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI