sâmbătă, 12 octombrie, 2024

Cum se pregătesc autoritățile buzoiene pentru valul patru al pandemiei de coronavirus

Cum se pregătesc autoritățile buzoiene pentru valul patru al pandemiei de coronavirus

Facebook
Twitter
Email

Cu toate că incidența cazurilor de COVID-19 la nivelul județului Buzău este de 0,01 la mie, cu doar trei cazuri noi în ultimele două săptămâni, autoritățile iau în calcul apariția unui nou val de îmbolnăviri. În prima fază, vor fi efectuate lucrări ample în spitale pentru punerea la punct a rețelei de oxigen.

Pentru a nu fi prinși nepregătiți în cazul unui eventual val patru al pandemiei, marți a avut loc la Prefectura Buzău o întâlnire de lucru la care au participat managerii Spitalului Județean de Urgență, Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, Spitalului de Boli Cronice din Smeeni și Spitalului Orășenesc Nehoiu.

La întâlnirea cu prefectul Silviu Iordache au fost prezenți și reprezentanți ai spitalului CFR și ai Direcției de Sănătate Publică.

Scopul întâlnirii a fost stabilirea capacității de preluare a pacienților infectați cu coronavirus de către unitățile sanitare buzoiene, în eventualitatea unui nou val de îmbolnăviri, precum și a nevoilor urgente a acestor spitale pentru îmbunătățirea capacității de acordare a îngrijirilor medicale pacienților.

Au fost trasate o serie de măsuri care urmează a fi duse la îndeplinire până pe 15 septembrie, sub directa supraveghere a Instituției Prefectului.

S-a decis, printre altele, că la spitalul din Râmnicu Sărat se va extinde rețeaua de oxigen în mai multe saloane, iar pentru buna funcționare a secției ATI se vor face eforturi pentru identificarea și angajarea de medici.

La Spitalul CFR se urmărește creșterea capacității de stocare prin montarea mai multor butelii de oxigen care să permită o autonomie mai mare, iar spitalul din Smeeni, în perioada care urmează va fi dotat cu cinci concentratoare de oxigen cu o capacitate de 10 litri pe minut.

De asemenea, la spitalul din orașul Nehoiu se urmărește proiectarea, apoi execuția unei instalații de oxigen pentru secția de Terapie Intensivă, precum și repararea liftului defect, în vederea realizării unor circuite separate pentru pacienții COVID și non–COVID.

Reprezentanții Prefecturii Buzău vor monitoriza evoluția îndeplinirii activităților până în luna septembrie când acestea trebuie finalizate.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.