sâmbătă, 24 februarie, 2024

Cum amenajezi holul în mod eficient

Cum amenajezi holul în mod eficient

Facebook
Twitter
Email

După ce ți-ai cumpărat o locuință este timpul să te gândești la decor și la mobilier. În general, încăperile din casă care ocupă centrul atenției sunt camera de zi și dormitoarele. Bucătăria este de obicei deja mobilată și gata de folosire. Ceva asemănător se întâmplă și cu baia, însă holului de la intrare nu prea i se acordă atenție.

Holul este primul spațiu pe care îl vede oricine deschide ușa. Prin urmare, el este prima zonă a casei expusă privirilor. Din acest motiv, este important să-l amenajezi cum se cuvine. Însă, dacă bugetul nu-ți permite să te mai ocupi și de hol, solicită un credit. Cu ajutorul lui vei rezolva problema banilor suplimentari. Ca să afli estimativ ratele pe care le vei avea de plătit, folosește un calculator credit nevoi personale.

Calculatorul de credit te mai ajută să afli, estimativ, și perioada de rambursare și tipul de rate, printre altele. Folosește-l pentru a afla informații importante despre creditul care te poate ajuta să-ți duci planul de amenajare la final. Și, dacă nu știi cum să-l amenajezi, îți spunem tot noi cum să procedezi.

Pași preliminari amenajării holului

Decorul nu este un lucru pe care ar trebui să le lași la voia întâmplării. Nici să te ocupi în grabă de el. Holul trebuie să aibă propria lui personalitate și să fie amenajat cu mare atenție. Dar, înainte de asta, trebuie să iei în considerare mai multe lucruri.

Primul lucru este dimensiunea sa. Amenajarea unui hol mic diferă de cea a unuia mare. De asemenea, trebuie ținut cont de spațiul de trecere care rămâne.

Nici iluminatul nu trebuie neglijat. În general, holul este zona unde verifici dacă ai tot ce-ți trebuie în geantă înainte a ieși din casă. Prin urmare, trebuie să existe suficientă lumină pentru a putea face astfel de lucruri.

Iluminare puternică

Holul, după cum am văzut, trebuie să fie bine iluminat. Și pentru a face asta, poți alege o lustră pentru tavan sau o aplică pentru perete. De asemenea, poți folosi spoturi LED integrate în tavan. Acest lucru îți permite să aprinzi fie doar câteva becuri atunci când ai nevoie de mai puțină lumină, fie să le aprinzi pe toate când este nevoie de mai multă lumină. În plus, fiindcă lumina vine din tavan, nu este nevoie să folosești alte surse de lumină, precum lămpile de podea, care ar ocupa un spațiu prețios în această zonă.

Decor

În afară de iluminat, înainte de a-l mobila trebuie să fii atent la aspectul holului. Poți da pereții de pe hol cu vopsea lavabilă sau poți pune tapet. De asemenea, decorul ar trebui să fie într-o oarecare concordanță cu cel de pe al doilea hol, dacă există.

Se poate renunța la această concordanță într-un singur caz – când holul de la intrare este separat de celălalt sau de camera alăturată de o ușă. Acest lucru, care nu este atât de comun într-un apartament, se întâmplă de obicei în casele unifamiliale și cele semidecomandate.

În acest caz, poți decora pereții cum vrei. Cu toate acestea, podeaua trebuie să fie la fel în toate cazurile. Dacă podeaua din al doilea hol este din parchet, la fel trebuie să fie și pe holul de la intrare.

Cum amenajezi un hol mare

Dacă ai un hol de dimensiuni generoase, mobilarea lui nu îți va pune multe probleme. Dar mai întâi gândește-te la ce vrei să pui în hol, pentru că mobilierul pe care îl alegi pentru el va trebui să fie corespunzător.

De exemplu, e posibil să ții aici încălțămintea pe care o porți des și papucii de casă. Astfel, poți alege un pantofar cu 3-4 rafturi și 2 uși practice, elegant și cu design multifuncțional. De asemenea, poți adăuga și un cuier pentru hainele pe care le porți frecvent, umbrelă, geantă sau rucsac.

Dacă holul este cu adevărat mare, cuierul poate fi înlocuit cu un dulap în care să depozitezi tot felul de haine. În funcție de forma holului, acest dulap poate fi de colț, dându-ți șansa să faci chiar și economie de spațiu.

Cum amenajezi un hol mic

Când vine vorba despre mobilarea unui hol mic, apar mai multe probleme decât în cazul unuia mare, pentru că practic orice piesă de mobilier pe care vrei să o pui aici va ocupa aproape tot spațiul disponibil. Prin urmare, ține cont de faptul că în acest caz va fi practic imposibil să instalezi un dulap sau un suport pentru pantofi.

Dacă poți și există suficient spațiu pe unul dintre pereți, poți opta pentru un cuier de haine de perete. Dacă îl așezi suficient de sus, poți chiar să alegi unul cu un raft mic deasupra, pe care poți pune geanta, umbrela etc. De cârligele cuierului poți atârna jachetele sau paltoanele.

Acum că ai aflat cum să-ți amenajezi holul în mod eficient, treci la treabă! Dacă ai nevoie de o sumă suplimentară de bani pentru a-ți duce proiectul la bun sfârșit, solicită un credit de nevoi personale. Acesta poate fi soluția de care ai nevoie pentru a te bucura de o casă pe deplin mobilată.

 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.