VIDEO Un copil de 8 ani a fost omorât de propriul tată, cu mai multe lovituri de cuțit. Criminalul a fost găsit spânzurat

O dramă de nedescris s-a produs sâmbătă în comuna buzoiană CA Rosetti, satul Lunca. Într-un moment de furie, un bărbat și-a omorât copilul de 8 ani, cu mai multe lovituri de cuțit. Criminalul a fugit după oribila faptă. A fost descoperit spânzurat într-o lizieră.

Ionuț Ciprian era singurul copil al soților Ștefan. Elev silitor, copilul era în clasa a doua la o școală din Buzău. S-a transferat de la scoala din CA Rosetti după ce mama și-a părăsit soțul violent și l-a luat cu ea pe micuț în oraș. Femeia și-a găsit de muncă și încercă să treacă peste traume.

Citește și: Explicația halucinantă a mătușii criminalului care și-a înjunghiat propriul copil: ”El ținea foarte mult la copil și n-a putut să treaca peste despărțire”

Sâmbătă a plecat să-l viziteze pe fostul soț. Era însoțită de copil și de avocată iar împreună încercau să stabilească termenii divorțului și să-și mai ia niște lucruri.

Nimic nu anunța tragedia care urma să se întâmple. În timp ce adulții discutau, copilul a luat bicicleta și a pornit spre magazinul din sat ca să-și cumpere ceva. Bărbatul a pornit pe urmele sale, l-a ajuns din urmă și l-a atacat cu un cuțit în plină stradă. Cu o furie de nedescris l-a lovit pe micuț de zeci de ori sub privirile sătenilor care nu l-au putut opri.

”Astăzi femeia a venit cu copilul şi cu o altă femeie, avocată, să îşi ia lucrurile din casă, hainele ei şi ale copilului. Soţul a încercat să o convingă să revină acasă însă totul s-a transformat într-un scandal. La un moment dat, bărbatul l-a luat pe copil, probabil pentru a-l convinge să rămână cu el, l-a dus pe malul unei bălţi, Valea Strâmbului îi zicem noi, şi aici s-ar fi produs crima”, ne-a declarat Robert Moisac, secretarul primăriei CA Rosetti.

poza 2

Criminalul încercat apoi să-și piardă urma prin lăstărișurile de la marginea satului.

Localnicii spun că bărbatul avea probleme psihice și că atunci când bea devenea violent. De fiecare dată când soția îi spunea că îl părăsește, el amenința că se sinucide. Ore întregi zeci de polițiști l-au căutat.

Abia spre seară un trecător l-a gasit spânzurat într-o pădure, în localitatea Scărlătești din judetul Brăila. Gigel Ștefan avea 35 de ani și lucra ca cioban la stânele din sat. Dacă ar fi fost prins în viațâ, bărbatul ar fi primit ani grei după gratii. Cea care va fi marcată pe viață este mama copilului, care, răpusă de durere, se pregătește acum de înmormântare.

Fii Reporter