Covid-19. Expiră perioada de izolare pentru 12 buzoieni sosiți din vestul Europei

La data de 25 martie, în județul Buzău pentru 3.176 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu. Alte 74 de persoane se află în carantină, iar pentru 12 dintre aceste persoane se încheie miercuri perioada de carantină instituționalizată.

Pentru verificarea respectării regimului impus persoanelor aflate în izolare la domiciliu ca măsură de prevenire și limitare a răspândirii infecției cu coronavirus, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Direcția de Sănătate Publică și Poliția Locală efectuează zilnic activități de verificare a persoanelor aflate în izolare.

În ultimele 24 de ore, au fost verificate 2021 de persoane aflate în izolare și au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale cu privire la nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, în valoare totală de 6.000 de lei.

În intervalul orar 22:00-6:00, la nivelul județului Buzău au fost constituite filtre pentru verificarea modului de respectare a prevederilor OM nr.2/2020. În urma verificărilor, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 132.000 de lei.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI