sâmbătă, 18 mai, 2024

Copil din Zorești, accidentat de omul de afaceri Costică Lepădatu

Copil din Zorești, accidentat de omul de afaceri Costică Lepădatu

Facebook
Twitter
Email

Omul de afaceri buzoian Constantin Lepădatu a accidentat grav un copil, în localitatea Zoreşti, pe DJ 205. Accidentul a avut loc luni, în jurul orei 12.30, când copilul se întorcea de la şcoală. Copilul, în vârstă de 9 ani, se întorcea de la cursuri, alături de câţiva colegi de la Şcoala din Zoreşti. În timp ce vroia să traverseze drumul, băiatul a fost acroşat de autovehiculul condus de omul de afaceri.

Copilul, în stare de inconştienţă după impactul cu maşina, a fost transportat la Spitalul Judeţean Buzău de către un angajat al lui Costică Lepădatu. Starea copilului este gravă, motiv pentru care el va fi transportat cu o ambulanţă la un spital din Capitală.

Costică Lepădatu a ajuns şi el la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, unde i s-au recoltat probe biologice pentru a se stabili dacă băuse înainte de a se urca la volan. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili vinovăţia şoferului.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.