Conversia DN2 E85 în drum 2+1, una dintre soluţiile lui Cătălin Drulă pentru reducerea numărului de accidente

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a transmis, miercuri, ce planuri are pentru a contribui la reducereaa numarului de accidente de pe drumurile din România.

Minstrul a afirmat, pe pagina sa de Facebook că a desenat „cruci cu pixul pe hârtie celor de la Comisie” cand s-a luptat pentru finanţarea A7 prin PNRR.

Astfel, una dintre soluţiile lui Cătălin Drulă este conversia DN2 în „drum 2+1”.

„În ceea ce priveşte DN2, deşi A7 este în licitaţie pe primul sector (A3-Buzau) şi urmează în lunile ce vin celelalte licitaţii, am cerut companiei de drumuri CNAIR să urgenteze implementarea soluţiei de regim de circulaţie 2+1 care, dacă este facută cum trebuie, reprezintă o mare îmbunătaţire a siguranţei drumului.”, a explicat Drulă.

Ministrul a transmis că, începând din 2012, s-a implicat în monitorizarea proiectelor mari de infrastructură, din societatea civilă, în primul rând pentru siguranţă rutieră. „Pentru drumuri mai confortabile şi sigure pe care să nu mai murim.”

„M-am luptat începând din 2013-2014 pentru autostrada A7 Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Paşcani care să înlocuiască actualul drum ucigaş DN2. Pe vremurile acelea, atât publicul larg, dar mai ales politicienii nu înţelegeau de ce avem nevoie de o autostradă nord-sud în Moldova şi am primit de nenumărate ori remarci precum “e foarte bun DN2, se merge tare, faci medie de 120 km/h de la Bacău la Bucureşti, la ce ne trebuie autostradă”.”, a transmis ministrul.

Potrivit acestuia, România a avut şi are mult prea multe, drumuri presărate de cruci.

„Este imaginea pe care le-am desenat-o cu pixul pe hârtie celor de la Comisie când m-am luptat pentru finanţarea A7 prin PNRR. Mulţi îşi amintesc că şi DN3A Bucureşti-Feteşti şi DN22C Cernavodă-Constanţa erau drumuri ale morţii în anii 2000, până s-a construit autostrada A2. Şi DN7 între Sibiu şi Deva era un drum al crucilor. Până s-a construit autostrada A1 Sibiu-Deva.

Autostrăzile şi drumurile expres sunt o parte esenţială în îmbunătăţirea siguranţei rutiere şi a recordului negru pe care îl deţine România la victime.”, a dezvăluit Cătălin Drulă. Conform ministrului, cealaltă parte este respectarea regulilor de circulaţie, respectul pentru viaţă.

Ce este important de reţinut, potrivit şefului de la Transporturi:

1. Un drum 2+1 are capacitatea MAI MICĂ decât un drum ca DN2 care deşi în acte este 1+1 este folosit în realitate în regim (de infarct) 2+2. Deci va trebui toţi să acceptăm că în anumite ore de vârf vor fi întârzieri (ambuteiaje) acolo unde nu sunt în prezent. Dar câştigăm siguranţă şi vieţi salvate. Şi asta numai până când e gata A7 care ne va scăpa definitiv de acest coşmar.

2. Conversia DN2 în 2+1 trebuie făcută ca la carte şi cu cap şi atenţii la detalii: am cerut companiei de drumuri să elaboreze un normativ inspirat din modelul suedez. Asta înseamnă, printre altele, separator median între sensuri care să prevină intrarea pe contrasens (şi accidentele frontale), benzi uşor mai înguste pe sensul cu 2 benzi pentru a lăsa o bandă mai lată pe sensul cu 1 bandă (astfel ca în caz de avarie, un vehicul ramas în pană să poată fi ocolit), zone de tranziţie de la 2+1 la 1+2 corect semnalizate şi trasate, integrarea intersecţiilor la nivel (cu viraje la stânga) de pe DN2 în zonele de tranziţie.

3. Conversia în 2+1 nu se poate realiza peste noapte (“cu o găleată de vopsea”). E nevoie de o proiectare atentă a detaliilor (spre exemplu, pe zona existentă de pe DN2, experimentală există câteva chestiuni de siguranţă care pot fi îmbunatăţite). E nevoie de separare mediană şi de corecţii ale pantelor transversale astfel încât vârful de pantă (acolo unde scurgerile de ape se fac către ambele laterale) să fie între noile sensuri de circulaţie. Trebuie făcută implementarea noului sistem împreună cu aşternerea de noi covoare asfaltice. Trebuie regândită zona din interiorul localităţilor astfel încât acostamentul să nu mai fie folosit pentru circulaţie.

4. Avem nevoie şi de finanţarea adecvată pentru aceste măsuri – nu este fără costuri această conversie, aşa cum am explicat mai sus. Am investit mult în drumuri în acest an, dar nevoile sunt şi mai mari. De aceea cerem o suplimentare a sumelor pentru CNAIR, la rectificare.

„Toate aceste precondiţii înseamnă că nu se va face de pe azi pe mâine această conversie. Am cerut conducerii CNAIR un calendar accelerat şi bine gândit al etapelor de implementare astfel ca în 2022 să introducă pe zone extinse sistemul 2+1.

În final e important să spun că nici sistemul 2+1, nici autostrăzile noi, nu ne vor salva de şoferi teribilişti, de agresivitate în trafic şi de încălcarea regulilor. E nevoie şi de Poliţie şi Ministerul de Interne pentru a aduce ordinea pe şoselele României.”, a conchis Cătălin Drulă.

Fii Reporter