Continuă căutările criminalului evadat de la Ojasca. Era internat pe viață după uciderea mamei și se lăuda că vrea să își omoare și sora

Criminalul care a fugit din secția Ojasca a spitalul de psihiatrie Săpoca este de negăsit de mai bine de 24 de ore. Asta, în condițiile în care pe urmele lui sunt zeci de jandarmi și polițiști, cu câini de căutare, iar semnalmentele sale au fost date echipajelor din toată țara. Surse din spital spun că Marian Trandaf ar avea de gând să-și ucidă sora, din București.

Continuă căutările lui Marian Trandaf, criminalul de 53 de ani din București, care a fugit marți dimineață, din secția Ojasca a Spitalului de Neuropsihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, din județul Buzău, unde era internat. Aseară, echipele de căutare au fost nevoite să se oprească deoarece se întunecase și nu dispuneau de surse de iluminat. Câinii i-au luat urma bărbatului în pădurea din zona Ojasca, însă la un moment dat au pierdut-o.

Personalul de serviciu, vizat de anchetă

În paralel cu acțiunile de căutare a pacientului deosebit de periculos, polițiștii fac o anchetă la spitalul din Ojasca, pentru a afla cum a fost posibilă evadarea pacientului dintr-o unitate prevăzută cu pază și gard de sârmă ghimpată. Potrivit anchetatorilor, Marian Trandaf a mai evadat din spitalul Ojasca şi în urmă cu doi ani. Atunci, însă, el a fost prins şi reinternat după o oră de la anunţarea dispariţiei, Trandaf fiind găsit de poliţişti în apropierea spitalului. Acum, însă, situația este mai complicată, atât în ceea ce privește operațiunea de căutare cât și gradul de vinovăție a celor care ar fi trebuit să răspundă de pacient. De menționat că Marian Trandaf a dispărut în jurul orei 9 dimineaţă, iar Poliţia a fost anunţată abia în jurul orei 13.00, timp suficient pentru fugar să se îndeparteze de spital.

Fuga lui din secția Ojasca a Spitalului de Neuropsihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca nu a fost observată decât mai târziu de către angajații unității medicale, care este păzită doar de șapte paznici, un număr infim de oameni raportat la numărul mare de pacienți internați acolo.

Potrivit unor surse neoficiale, criminalul ar fi declarat cu ceva timp în urmă că va merge la sora sa din București pentru a o ucide, din răzbunare. Motivul invocat de acesta ar fi fost acela că femeia nu a venit la el în vizită în ziua în care urma să fie evaluat de o comisie de specialitate. De asemenea, se pare că acesta nu a plecat cu mâna goală spre Capitală ci ar avea asupra lui 200 de lei. Și mai grav este că, de când a evadat, bolnavul nu a mai luat medicamentele psihotrope.

Din acest motiv, bărbatul este extrem de periculos. Totodată se pare că sora criminalului ar fi sub escorta poliției. Oamenii legii au extins filtrele de căutare de la Ojasca până la București.

trandaf-marian-foto-din-09-02-2016

IPJ Buzău a dat publicității semnalmentele fugarului: bărbat 53 de ani, fes negru, ras pe cap, îmbrăcat într-o bluză albă și pe deasupra o bluza de trening verde închis cu două dungi portocalii și pantaloni de culoare verde închis. Poliţiştii efectuează investigații şi activităţi de căutare a bărbatului, acesta fiind dat în urmărire naţională. Persoanele, care deţin informaţii despre acest bărbat, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul de urgenţă 112.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI